Conferință, 9 decembrie, ora 11, Caru cu bere

Istoricul de artă Oana Marinache și arhitectul dr. Adrian Craciunescu vin la „Povesti din Bucuresti" cu prezentarea etapelor unui proiect de digitizarea a arhivei de arhitectură a Bucureștiului, din fondurile aflate la Arhivele Nationale ale Romaniei și Serviciul Municipiului Bucuresti al Arhivelor Nationale . 

„Proiectul Arhiva de Arhitectura 1830-1860 - începuturile unei digitizări” are loc marți, 9 decembrie, începând cu ora 11, la Caru cu bere.

Evaluare proiect

Design: Cristian Gache

Proiectul „Arhiva de arhitectură 1830-1860” a fost inițiat de Asociația Istoria Artei în 2013, dar marea majoritate a activităților s-au desfășurat în 2014, fiind posibile prin câștigarea unor finanțări nerambursabile, prin concursurile organizate de Ordinul Arhitecților din România și Administrația Fondului Cultural Național. 

Statisticile site-ului www.arhivadearhitectura.ro indică faptul că până la 31 decembrie 2014 am avut 6610 vizitatori unici, 13849 vizitatori recurenți și au fost accesate 155034 pagini ale site-ului.

 

Reședințe și moșii Știrbey, Palatul Mogoșoaia, 29 noiembrie, ora 16:00

Reședințe și moșii Știrbey

Conferința din 29 noiembrie, de la ora 16:00, încheie ciclul poveștilor dedicate proprietăților familiilor Bibescu-Brâncoveanu-Știrbey. În centrul atenției se află de data aceasta personalitățile familiei Știrbey și proprietățile lor urbane și rurale.

 Design: Cristian Gache

Familie boierească de origine olteană, familia Bibescu se distinge și ridică la cel mai înalt rang prin urcarea pe tron în 1842 a lui Gheorghe D. Bibescu (1802-1873), urmată în 1849 de cea a lui Barbu D. Știrbey (născut Bibescu, a trăit între 1799-1869). Urmașii prințului Știrbey, de-a lungul a mai multor generații, printr-o abilă politică de familie, ce a presupus acorduri, partaje și despăgubiri reciproce, au păstrat proprietățile funciare din țară și au construit nenumărate case în centrul Bucureștiului.

Moștenind de la părintele său adoptiv, Barbu C. Știrbei proprietatea de pe Podul Mogoșoaiei, tânărul Barbu D. Știrbey o extinde cu noi terenuri spre ulița Manea Brutaru și reface vechea casă într-o reședință impu­nătoare, în stil neoclasic, apelând între 1833-1835 la arhitectul francez Michel de Sanejouand. Odată devenit prinț stăpânitor al Țării Românești, aceasta îi va servi și de reședință domnească, cea oficială, de ceremonie, fiind ocupată de comandanții trupelor otomane. Domnitorul Știrbey va acorda o importanță deosebită amenajării sălii tronului și a spațiilor de reprezentare din fostele Case Golescu. În afară de această reședință, cunoscută și sub numele de palatul vechi, Barbu Știrbey va plănui și realizarea unei reședințe de vară, în Grădina Kiseleff, după proiectul arhitectului Anton Hefft. Fiind considerată prea scumpă și prea greu de realizat, aceasta va fi abandonată în favoarea amenajării Mănăstirii Cotroceni. Ultima reședință a prințului Barbu Știrbey s-a aflat pe proprietatea din Nisa, achi­ziționată în 1863 de la contele Orestis.

Barbu D. Știrbey și soția sa, Elisabeta Cantacuzino-Pașcanu sunt posesorii unei averi funciare importante, primită de la familiile lor, Știrbey, Bibescu și Brâncoveanu. Ei se vor îngriji de păstrarea și extinderea acestui patrimoniu, dar și de împărțirea echitabilă între urmași. Loviți de moartea timpurie a trei dintre copii, Grigore, Ecaterina și Elena, vor recupera zestrea fetelor și vor re-împărți moșiile în mai multe ocazii.

Stabilirea definitivă în Franța a prințului George B. Știrbey (1828-1925), cel care preia drepturile primului născut, urmată de cedarea drepturilor sale în 1878, reconfigurează posesia proprietăților. Prințul Alexandru B. Știrbey (1837-1895), al treilea fiu al domnitorului, va deține cea mai mare parte a averii părintești, sporită cu alte trei moșii moldovenești, din zestrea soției sale, Maria Ghica-Comănești. Fratele său mai mic, prințul Dimitrie B. Știrbey (1841-1913), se stabilește în țară către sfârșitul secolului al XIX-lea, administrând și el două moșii, Câmpina și Pietroșani, patronând Așezămintele Brâncovenești și rectitorind Biserica Sf. Treime din Craiova.

Povestea caselor domnițelor Fenareta, Alexandrina (Alina) și Eliza se dezvoltă prin prisma informațiilor disponibile în foile lor de zestre și din istoria proprietăților familiilor în care intră, prin căsătorie.

Următoarea generație, cea a nepoților și nepoatelor Știrbey, ne prilejuiește o prezentare a reședințelor bucureștene, dar și o călătorie prin țară, la diferite conace.

Conferința istoricului de artă drd. Oana Marinache va avea loc în Sala Scoarțelor din Palatul Mogoșoaia.

Galeria arhitecților

Comunicat de presă 3
www.arhivadearhitectura.ro

 Design: Cristian Gache

Asociația Istoria Artei continuă dezvoltarea secțiunilor dedicate documentelor și planurilor în cadrul proiectului „Arhiva de Arhitectură 1830-1860”, www.arhivadearhitectura.ro, finanțat prin concurs de Administrația Fondului Cultural Național și Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură.

Proiectul „Arhiva de arhitectură 1830-1860” și-a propus să valorifice documente de arhivă, evidențiind activitatea arhitecților, inginerilor, conductorilor și grădinarilor, activi în Țara Românească în timpul primilor domni pământeni: Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey.

Galeria personalităților din domeniul tehnic a fost completată cu 35 de nume, marea majoritate de origine străină. Dacă bibliografia consemna înainte de 1834 activitatea lui Josef Hartl, Johann Freywald, Moritz von Ott, Conrad Schwenk și Josef Weltz, în perioada următoare sunt aduși în țară nenumărați specialiști pentru lucrările publice, o atenție deosebită fiind acordată realizării șoselelor și podurilor, pavării străzilor, refacerii bisericilor, amenajărilor piețelor și grădinilor. Cea mai mare pondere o au experții austrieci și prusaci: Fensser, Montbach, Meyer, Hefft, Hoffmann, Engelbrecher, Wolsch; alți doi arhitecți, Onderka și Beniș, știm că proveneau din teritoriile cehe, iar Lipizer și Wahlstein proveneau din Croația aflată și ea în componența Imperiului Austriac.

Din lumea franceză sunt atestate numele lui Sanejouand, Villacrose, Lalanne, Marsillon și Thillaye. Din Italia au fost aduși Balzano și Tabai, iar Burelly se născuse la București, într-o familie de italieni stabiliți aici pe vremea lui Vodă Caragea.

Secțiunea dedicată documentelor atestă diferite momente din activitatea Vorniciei, a Departamentului Lucrărilor Publice, a Sfatului Orășenesc, din activitatea principalilor arhitecți și ingineri, din realizarea unor importante clădiri publice precum Teatrul Național sau a grădinilor publice Cișmigiu și Kiseleff. O atenție deosebită am acordat-o și inventarelor palatelor domnești care ne prilejuiesc ocazia recuperării unor informații prețioase din punctul de vedere al decorațiilor interioare și a modului de viață.

Echipa proiectului: istoric de artă drd. Oana Marinache, istoric de artă dr. Cezara Mucenic, filolog dr. Ruxandra Lambru, arh. Raluca Zaharia, fotograf și grafician Cristian Gache, istoric Cezar Petre Buiumaci, istoric Alina Havreliuc, arh. dr. Adrian Crăciunescu

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Muzeul Municipiului București, Institutul Central de Cercetare Științifică, Orașul lui Bucur, Bucureștii Vechi și Noi, Bucureștiul Meu Drag, Logotype, Idei Urbane, Analiza istorico-arhitecturală

Zestrea de arhitectură, 13 noiembrie, ora 17:00, Casa Schiller

In cadrul ciclului de conferinte dezbatere dedicate Bucureştiului, Casa de cultură „Friedrich Schiller”  (str. Batiştei nr. 15) vă invită joi 13 noiembrie, ora 17 la evenimentul Zestrea de arhitectură – de ce sunt Bucureştii altfel. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Forumul Democrat al Germanilor din Bucureşti şi Asociaţia Istoria Artei.

Cu participarea:

. Prof. Dr. Arh. Peter DERER, „ Bucureştiul, o altfel de moştenire”.( Graniţă de civilizaţii. Dificultăţi de creştere. Alternarea moştenirilor. Stabilizarea profilului propriu. Arhitecţi fără frontiere. Recuperarea decalajului sau.....)

. Dr. Adrian MAJURU, „ De ce sunt Bucureştii altfel”.(Stiluri, Perioade. Domnii. Vremuri faste şi mai puţin faste. Şcoli. Mentalităţi. Împrumuturi. Patrimoniu.)

. Drd. Oana MARINACHE, „Casele Blaremberg şi Filipescu din strada Batiştei”. ( Arhiva de arhitectură. Documente. Imagini. Interpretări. )

. Lector. Dr. Arh. Adrian CRĂCIUNESCU, „ De ce Micul Paris nu a fost Mica Vienă sau Micul Berlin”.( Documente. Istorie. Mentalităţi. Spaţiu Public. Memorii. Timpul trecut.)

Cu acest prilej va fi vernisată şi o expoziţie de fotografie de arhivă bucureşteană.

Ilustraţia muzicală:  Sebastian BALAŞ (vioară)

Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS

„Este responsabilitatea bucureştenilor să decidă dacă Bucureştii vechi merită sau nu păstraţi. Poate ar trebui organizat un referendum, să se hotăcsă odată pentru totdeauna dacă partea veche a orasului are sau nu valoare. Bucureştiul vechi ne ajută să înţelegem mai bine cum suntem. Cu fiecare casă ori grilaj dărâmat moare ceva din fiinţa noastră.....Întrebareaeste dacă bucureştenii vor să arate că au pedigree, că nu sunt locuitorii unei aşezări noi, fără istorie. Dacă îşi doresc o capitală care se respectă ar trebui să păstreze şi să regenereze zonele protejate din Lista Monumentelor Istorice.” (Peter DERER, 2006, „Formula AS”). 

Bucureştiul nostru este un amalgam de vechi şi nou, tradiţional şi modern, cu interferenţe orientale şi occidentale, determinat geografic, de vremuri şi sisteme, de bunul gust sau gustul la întâmplare, fapt care îi dă aspectul unei metropole eclectice şi neorânduite, conferindu-i însă în  acelaşi timp mult farmec şi originalitate.Veacul XIX modernizează Bucureştii, îl îmbogăţesc cu biserici, hanuri, mănăstiri, capodopere arhitecturale. Devine cel mai mare oraş din sud-estul Europei după Istanbul.

Apar marile edificii, iluminatul, canalizarea, parcurile publice. Se construiesc cele mai importante reşedinţe pe care le admirăm şi astăzi., palate, ministere, hoteluri, grădini......In secolul XX, între cele două războaie mondiale Bucureştiul devine una dintre cele mai frumoase capitale europene, cu o strălucită viaţă culturală şi socială, cu o atmosferă specifică urbelor de elită, demnă de admiraţie. Devenirea sa naturală este brutal întreruptă de anii comunismului. 1945-1989. Revenirea s-a dovedit anevoioasă, imprevizibilă, plina de surprize. Fenomenul merită analizat ! Este şi scopul evenimentului nostru cultural.

Ambianța Marthei Bibescu, 25 octombrie, ora 17, Palatul Mogoșoaia

Conferința din 25 octombrie de la Palatul Mogoșoaia, din Sala Scoarțelor, prezentată de istoric de artă drd. Oana Marinache, evocă personalitatea și gustul prințesei Martha Bibescu (1886-1973) în materie de arhitectură și decorație interioară.

Prințesă, scriitoare și personalitate cosmopolită, ce frecventa lumea culturală, politică și mondenă europeană a primei jumătăți a secolului al XX-lea, Martha Bibescu a știut foarte bine să se pună în valoare, continuând să ne fascineze încă.

Copilăria Marthei Lahovary, fiica lui Ion Lahovary și a Emmei Mavrocordat, a fost petrecută între casele din București și Balotești. Familia Lahovary a locuit în Calea Victoriei 126 și în Calea Dorobanți nr. 39 (arh. Louis Blanc, 1889-1890), iar copii erau trimiși pe timpul verii și pe la moșiile rudelor.

După căsătoria cu prințul George-Valentin Bibescu, tânăra soție și mamă petrece cel mai mult timp la moșia de la Posada, în compania soacrei sale, văduva Valentine Bibescu. În București familia Bibescu a cumpărat în 1911 casa familiei Iarca, de la Șoseaua Kiseleff, pe care a deținut-o până în 1918.

În 1911 prințul George-Valentin cumpără de la verișoara sa, Marie Nicole Darvari, moșia Mogoșoaia, ce intrase în familia Bibescu prin foaia de zestre a doamnei Zoe Brâncoveanu Bibescu. Prințesa Martha Bibescu va depune toate eforturile pentru readucerea la viață a fostului domeniu brâncovenesc, apelând la arhitectul italian Domenico Rupolo și decoratorul Mariano Fortuny, al cărui atelier îl frecventa la Veneția. Nepotul lui George Valentin Bibescu, tânărul arhitect George Matei Cantacuzino va lucra și el pe șantier, ducând la bun sfârșit lucrările de refacere ale palatului și de construire ale casei de oaspeți. Martha își pune amprenta fundamental asupra palatului inaugurat în 1927, primind aici mari personalități europene și organizând petreceri fastuoase. Această ambianță vom încerca să o conturăm prin intermediul fotografiilor și planurilor de epocă.

Reședințele Știrbey, 16 octombrie, ora 19:00, Palatul Suțu

Călătoria în timp prin Bucureștiul secolului al XIX-lea și al XX-lea, ne prilejuiește o trecere în revistă a reședințelor membrilor familiei Știrbey. Familie boierească de origine olteană, se distinge și ridică la cel mai înalt rang prin urcarea pe tron în 1849 a prințului Barbu D. Știrbey (1799-1869). Urmașii săi, de-a lungul a mai multor generații, printr-o abilă politică de familie, ce a presupus acorduri, partaje și despăgubiri reciproce, au păstrat proprietățile funciare din țară și au construit nenumărate case în centrul Bucureștiului.

Dacă Palatul Știrbey din Calea Victoriei a fost recent în centrul atenției istoricilor și presei, cercetarea în arhivă scoțând la iveală etape importante ale extinderii proprietății și construcțiilor, celelalte case sunt mai puțin cunoscute. Surprinzătoare a fost și descoperirea în arhive a proiectului palatului lui George A. Știrbey, realizat de arh. Nicolae Ghika-Budești pe Calea Griviței. Tot de numele lui se leagă și casele prințeselor Ioana Știrbey Rosetti și Adina Știrbey Moruzzi.

Expunerea se bazează, în principal, pe documente de familie, fotografii și planuri de construcție regăsite în fondurile Arhivelor Naționale ale României. Ea ne prilejuiește și o călătorie recuperatorie, căci unele dintre casele lor nu se mai găsesc în forma inițială, suferind intervenții sau transformări majore sau unele fiind chiar demolate. Este vorba despre casa familiei Alina Știrbey și a generalului Ioan Emanuel Florescu de la Grădina Cișmigiului sau despre cea a Marietei Știrbey și a lui Gheorghe Balș, ce s-a aflat în zona Buzești-Piața Victoriei până la sfârșitul anilor 1980.

Personalități de seamă din secolele trecute, prind astăzi contur doar prin prisma proprietăților deținute și prin intermediul documentelor care evaluează, de cele mai multe ori sec, case, grădini, dependințe, certifică tranzacții sau schimburi.

Oana Marinache este istoric de artă, președinta Asociației Istoria Artei și autoarea monografiilor „Cristofi Cerchez, un vechi arhitect din București”, „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” şi recentul „Louis Pierre Blanc… o planşetă elveţiană în serviciul României”.

În 2012 a coordonat proiectul „Pe urmele arh. Cristofi Cerchez prin București”, care a avut două componente: tururi ghidate destinate adulților și ateliere interactive pentru clasele I-IV în scolile bucureștene, iar în 2013 proiectul „5 trasee culturale de arhitectură bucureșteană”, ambele inițiate de Asociația Istoria Artei și co-finanțate de O.A.R. În 2014 a tradus și editat Jurnalul prințesei Nadeja Știrbey 1916-1919 și este coordonatorul proiectului „Arhiva de arhitectură 1830-1860” – www.arhivadearhitectura.ro , proiect lansat în septembrie 2014 şi  finanțat prin concurs de Administrația Fondului Cultural Național și Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinte de joi:
23 Octombrie 2014 „Medicii lui Brâncoveanu” cu Octavian Buda
30 Octombrie 2014 „Casa Poporului și Noul Centru civic” cu Andrei Popescu
06 Noiembrie 2014 „Fotograful Ludwig Angerer” cu Emanuel Bădescu