miercuri, 20 septembrie 2023

Reședințe dispărute din zona străzii Batiștei, 20 septembrie

Continuând tradiţia ciclului de conferinţe-dezbateri dedicate culturii și istoriei orașului Bucureşti, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei, organizează miercuri, 20 septembrie 2022, ora 18.30, conferința Reședințe dispărute din zona străzii Batiștei.

Prezintă: Oana Marinache, istoric de artă, cercetător, președinte Asociația Istoria Artei

Conferința își propune să prezinte publicului istorii mai puțin despre de familii și personalități care au locuit pe strada Batiștei. Cercetarea a fost prilejuită de Numărul XX al publicației culturale Arhitur, în curs de apariție la Editura Istoria Artei, care tratează evoluția străzii Batiștei din centrul orașului București. Ansamblul de arhitectură B-II-a-B-18093 se întindea din strada Colței, de la fosta Biserica Enei, până în strada Teilor, azi Vasile Lascăr. Numele străzii și al bisericii are două posibile surse specifice: locuri bătătorite de care și de vite sau băltoace provocate de Bucureștioara, care pornea din zona Icoanei.

Strada păstrează și astăzi lățimi diferite pe unele tronsoane, fiind evidente intervențiile din diferite epoci. De-a lungul timpului, autoritățile locale au încercat să exproprieze unele zone în vederea alinierii, dar proiectele de anvergură, precum cel din 1927, nu au fost puse în practică, probabil din cauza costurilor mari cu despăgubirile. Caracterul predominant rezidențial se păstrează până astăzi, cu reședințe impunătoare în curți vaste. (Dr. Oana Marinache, istoric de artă)

Dar să-l lăsăm pe Ulysse de Marsillac să ne descrie atmosfera zonei: „Unul dintre cartierele care amintesc cel mai bine de orașele noastre din Occident este cel numit Batiștei. Este mahalaua «Saint Germain» a Bucureștilor. Aici străzile sunt aproape drepte și oarecum curate. Există puține magazine, dar nicio urmă de fabrică sau de atelier; cele mai multe case sunt izolate între curte și grădină. Porțile sunt apărate cu grilaje sau, în lipsa lor, cu garduri de scânduri. Elementul aristocratic ar fi dominat aici, dacă privilegiul de a reuni marile familii nu l-ar avea Podul Mogoșoaiei.”

Evenimentul se va desfășura în limba română și se va organiza online.

 Design: Raluca Hoisan





vineri, 15 septembrie 2023

Comunicat septembrie



Luna septembrie a început în forță pentru membrii și susținătorii Asociației Istoria Artei, cu o excursie istorico-arhitecturală la Câmpulung Muscel, urmată de plimbări pe străzile arhitect Ion Mincu și Gheorghe Brătianu din București.



Asociația Istoria Artei vă așteaptă pe 16 septembrie la turul ghidat dedicat istoriei străzii Grigore Alexandrescu, caselor, locuitorilor și arhitecților de altădată. Plimbarea cu istoric de artă dr. Oana Marinache pune în valoare cercetarea întreprinsă în arhive și pe teren din ultimii ani. Zona a făcut și obiectul unui număr 7 (XI) din publicația culturală ArhiTur care a urmărit evoluția străzilor Povernei, Vasile Alecsandri, Constantin Coandă, Grigore Alexandrescu și Intrărilor Geneva și Blaj.



În curând vom sărbători și Ziua/Zilele Bucureștiului, la cea de-a 564- a atestare documentară. Vă invităm miercuri, 20 septembrie, la o conferință online dedicată ”Reședințelor dispărute din zona străzii Batiștei”, eveniment sub egida Casei de cultură Friedrich Schiller. Acesta este și prima prezentare din această toamnă prin care ne propunem să promovăm rezultatele investigației uneia dintre cele mai elegante zone rezidențiale din centrul orașului. Ansamblul de arhitectură B-II-a-B-18093 se întindea din strada Colței, de la fosta Biserica Enei, până în strada Teilor, azi cunoscut cu numele lui Vasile Lascăr.




 

Editura Istoria Artei marchează zece ani de activitate publicistică cu o serie de numere noi ArhiTur despre strada Batiștei, străzile din zona Ateneului Român, parcelările din zona Căii Dorobanți și strada Brezoianu. Ele sunt publicate cu sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociației Istoria Artei, ca parte a angajamentului de a susține cultura românească.

B365

Adevărul

România Liberă 

Bookhub

joi, 14 septembrie 2023

Propuneri noiembrie

Propuneri

 
Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 12 Tur ghidat Blvd. Aviatorilor I - nr. impare
Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 12 Plimbare pe str. Thomas Masaryk fostă Sălcii 
Duminică, 19 noiembrie, ora 12 Reședințe elegante în zona Batiștei
 
Înscrieri: tururighidate@gmail.com

Participarea se face în baza unei donații către Asociația Istoria Artei.







luni, 11 septembrie 2023

Tururile lunii octombrie

 

Sâmbătă, 7 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Doamnei (tur ghidat)
Sâmbătă, 14 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Luigi Cazzavillan și Spiru Haret
Sâmbătă, 21 octombrie, ora 16:00 Bulevardul Pache Protopopescu: noi date
 

 Detalii și înscrieri: tururighidate@gmail.com