Vineri, 28 iunie, am răspuns invitației de participare la evenimentul de inaugurare după finalizarea proiectului „Restaurare-consolidare și valorificare Şcoala Veche în vederea amenajării Centrului Multicultural Bolintin Vale, județul Giurgiu”, finanţat prin Regio. Au mai luat parte oficialităţi, specialişti implicaţi în proiect, scriitori, oameni de cultură şi artă, localnici.
Cu începere de la ora 11.00, Primăria oraşului Bolintin Vale a inaugurat Centrul Cultural „Şcoala Veche”, care va funcţiona într-o clădire emblematică pentru comunitatea bolintineană, semnată de arhitectul elvețian John E. Berthet, clasată monument istoric. Prilejul a fost finalizarea proiectului de restaurare şi dotare, finanţată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural / Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protecția, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural / Apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării în ce privește axa prioritară 3 a SUERD ,,Promovarea culturii și a turismului, a contactelor directe între oameni”.
Investiția a presupus: restaurarea, consolidarea, dotarea cu mobilier și echipamente a monumentului istoric „Școala Veche”; amenajarea spațiilor expoziționale și dotarea Centrului multicultural Bolintin Vale în vederea redării accesului publicului larg la surse de informare privind istoria orașului, la tradiții și cultură; asigurarea mijloacelor corespunzătoare pentru informarea și promovarea obiectivului restaurat „Școala Veche”, în scopul introducerii acestuia în circuitul public; digitizarea monumentului istoric restaurat „Școala Veche”.
https://scoalaveche.ro/