Numărul 2 (XXI)/2023 al publicației
culturale ArhiTur, recent apărut la Editura Istoria Artei, completează istoria
unor parcelări din zona Căii Dorobanților. Precum piesele unui puzzle, temele abordate continuă
cercetările noastre în arhive și pe teren, deja apărute în ArhiTur
nr. 5 (IX) din 2019, nr. 6 (X) din 2019, nr. 7 (XI) din 2019 și nr. 1/2021
(XIV).
De data aceasta ne-am propus să
abordăm istoria fostei ulițe a Fierăstrăului/Herăstrăului, dintr-o altă
perspectivă, încercând să înțelegem cum au evoluat construcțiile de pe unele
loturi de teren. Astfel putem observa o fragmentare accentuată a terenurilor
sau ”aglomerarea” unor imobile pe anumite terenuri. Zona Dorobanți oferă multe
surprize dacă suntem atenți la anumite alei sau străzi înguste care s-au
deschis din artera principală. Ca într-o căutare de indicii arhitecturale și
urbanistice, periplul nostru se desfășoară din Piața Lahovary, de la nr. 1 până
dincolo de Bariera Herăstrăului, pe Drumul spre Băneasa.
În trecut Ulița Herăstrăului
începea din Podul Mogoșoaiei, din apropierea Bisericii Albe, tronson redenumit
în onoarea lui Alexandru Lahovary și cunoscut astăzi cu numele lui George
Enescu. Având diferite lățimi, în funcție de posibilitățile de expropriere și
alinierile decretate, artera se desfășura pe aproape 1,45 km până la
intersecția cu Șoseaua Bonaparte și Șoseaua Ștefan cel Mare. La sfârșitul
secolului al XIX-lea, odată cu extinderea zonei rezidențiale înspre nordul
orașului, dezvoltarea Șoselei Herăstrău va continua și ea dincolo de barieră;
după Primul Război Mondial întâlnim adrese și autorizații în ”Prelungirea
Dorobanți” pentru această porțiune la nord de intersecție. Ulterior și această
porțiune va primi numele de Calea Dorobanți.
Zonă modestă în prima parte a
evoluției ei, atestată de case-vagon și mari suprafețe verzi, cu grădini și
loturi adânci, începe să capete clădiri noi, cu prăvălii și etaj sau reședințe
elegante. Transformările sunt vizibile de la sfârșitul secolului al XIX-lea,
odată cu ridicarea unor adevărate palate pentru familiile Slătineanu, Carp,
Lahovary, Filitti, Negruzzi. O nouă etapă are loc după Primul Război Mondial,
când încep să fie deschise șantierele pentru imobilele cu apartamente, apar mai
multe case sau imobile pe vechile loturi adânci, sunt aprobate mici parcelări
particulare (Slătineanu, Greceanu, Mincu). La nord de barieră, vechile centre
industriale se transformă și ele, dispărând treptat iar terenurile sunt
folosite pentru parcelări de anvergură medie (Societatea Edilitatea în zona
str. Brazilia).
În acest număr analizăm și
investiții private, una singură de la sfârșitul secolului al XIX-lea
(A.Gaillac), restul din perioada interbelică (ing.N.Opran, Ștefan Gaillac,
Banca Națională a României). Intenția noastră este de a definitiva și
cercetarea zonei până dincolo Piața Confederațiilor Balcanice/Dorobanți,
prezentând pe viitor și alte parcelări publice și inițiative ale unor
dezvoltatori interbelici.
Date tehnice:
Cercetare
și autor texte: istoric de artă dr. Oana Marinache și Rodica Stan
Coordonator:
ing. Ion Marinache
Fotografii:
Rodica Stan (2019), Ion Marinache (2019), Oana Marinache (2023)
Design
grafic: arh. Ioana Gabriela Simion
Format 21 cm cu 21 cm, 50 pagini
Acest număr este publicat cu
sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociației “Istoria Artei”,
ca parte a angajamentului de a susține cultura românească.
