Locuri ale memoriei Marelui Război
Asociația Istoria Artei a organizat în perioada 29 noiembrie
- 13 decembrie 20 de evenimente publice în cadrul proiectului cultural „Locuri
ale memoriei Marelui Război” dedicat Centenarului Primului Război și Marii
Uniri.
Ne-am propus să cercetăm locuri din București, Ploiești și
Galați în care memoria colectivă s-a cristalizat în jurul unor valori simbolice
(de ex. Șoseaua Kiseleff și Arcul de Triumf) sau care pot deveni cunoscute
publicului în viitor, în contextul descoperirii unor informații inedite, ca
rezultat al cercetării noastre de arhivă (Parcelarea Gherghel, Parcelarea
Dumbrava Roșie, Parcelarea Mornand, Parcelarea Ferdinand I, Parcelarea
Filipescu).
Prin implicarea echipei noastre pluridisciplinare și
colaborarea cu instituțiile partenere, dar și a locuitorilor zonelor cercetate
și incluse de noi în aceste „locuri ale memoriei”, am organizat o campanie de
informare, conferințe și tururi ghidate, de care au beneficiat peste 150
participanți direcți și peste 1200 participanți indirecți. Au fost realizate și
distribuite gratuit 1060 de materiale informative.
Aproximativ 390 de elevi din București și Ploiești, de la Școala
gimnazială „Maria Rosetti”, Liceul Tehnologic „Sfântul Antim Ivireanu”, Școala
Gimnazială „Henri Mathias Berthelot”, Liceul teoretic „Al. Vlahuță”, Liceul
Teoretic „Eugen Lovinescu”, au participat la o serie de ateliere de istorie,
artă și arhitectură, constând în prezentări vizuale și activități creative.
Proiectul „Locuri ale memoriei Marelui Război” se înscrie
atât în seria manifestărilor publice comemorative ale Primului Război Mondial
cât și a celor care sărbătoresc înfăptuirea României Mari la 1918, beneficiind
de sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale în cea
de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă din 2018.
Echipa: istoric de artă dr. Oana Marinache (coordonator
științific), arhitect Raluca Zaharia, urbanist Andrei Popescu, arhitect Ioana
Simion, istoric Alina Havreliuc, comunicare si concept grafic materiale
informative Cristian Gache, istoric Daniela Langusi, responsabil financiar Alina
Roxana Istudor, manager de proiect inginer Marinache Ion
Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Ordinul
Arhitectilor din România, Uniunea Arhitectilor din România, Centrul de cultură
Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia, Elite Art Gallery, Biblioteca Franceză
„Eugène Ionesco” Galați
Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității
Naționale, în cea de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă pentru proiecte
culturale dedicate aniversării Centenarului României (1918-2018) și a Primului
Război Mondial.
Pentru mai multe detalii:
Asociația și Editura Istoria Artei
asociatiaistoriaartei@gmail.com
0732.209.495
0732.209.495