joi, 28 octombrie 2021

J.E. Berthet, un arhitect elvețian la București, 28 octombrie


Conferință online

John Elisée Berthet, un arhitect elvețian la București
Joi, 28 octombrie, ora 18:30
istoric de artă dr. Oana Marinache


Design: Raluca Hoisan

Figura arhitectului elvețian John Elisée Berthet (1851-?) rămâne și astăzi învăluită în mister, nefiindu-ne cunoscut nici anul și locul încetării sale din viață. Totuși din 2013 (anul când i-am descoperit numele în legătură cu Casa Macca) și până în 2021 (anul în care sărbătorim 170 de ani de la nașterea sa) cercetarea arhivelor publice s-a dovedit extrem de fructoasă, documentele și planșele sale păstrându-se în cele mai multe cazuri.

Chiar și în lipsa elementelor personale din biografia sa, este incredibil cum putem reconstitui cronologia unor lucrări importante și înțelege patronajul acordat de unele dintre cele mai mari familii boierești, de industriași în plină ascensiune și membrii comunității franceze la București.

Cum activitatea sa bucureșteană se desfășoară de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, am considerat că se suprapune "La Belle Époque", mărturie stând încă câteva dintre reședințele elegante ale elitelor de altădată.

Dacă până acum grupul arhitecților elvețieni activi în țara noastră era extrem de redus, fiind deschis de Johann Schlatter și îi includea pe Louis Pierre Blanc (căruia i-am și dedicat în 2014 prima monografie la Editura Istoria Artei) și Henri Susskind, prin John Elisée Berthet putem să mai adăugăm o pagină consistentă la influența occidentală în direcția modernizării spațiului urban.


vineri, 1 octombrie 2021

Evenimente octombrie

Propuneri pentru luna octombrie


Excursii
Sâmbătă, 9 octombrie, ora 7
Argeș: Curtea de Argeș - Arefu – Brădet – Nucșoara
 
Sâmbătă, 16 octombrie, ora 8
Sărata Monteoru – Buzău – Râmnicu Sărat 



Sâmbătă, 23 octombrie, ora 10
Sinaia: vizite expoziții și tur ghidat Arhitectura interbelică la Cumpătu 





Conferinta online
Sâmbătă, 30 octombrie, ora 12
Femei celebre: prințese, scriitoare, artiste la Bellu 

Vernisaj
Joi, 30 septembrie, ora 13:00, Iași
Joi, 21 octombrie, la ora 13:00, Palatul Pelișor, Sinaia
Expoziția de 40 panouri și prezentarea catalogului tipărit ”Arhiva de arhitectură: Paul Smărăndescu”
Participare gratuită la eveniment, nu se asigură însă transport cu trenul.



Pentru detalii excursii și înscrieri: tururighidate@gmail.com