luni, 31 ianuarie 2022

Regulament 2022



Vă mulțumim că ne-ați fost alături în 2021, un an extrem de greu pentru domeniul cultural.

Activitatea noastră poate fi urmărită pe grupul Tururi ghidate București și pe pagina Asociației Istoria Artei

Publicațiile noastre pot fi comandate de pe eia.ro și patrimonescu.ro sau direct la edituraistoriaartei@gmail.com 



Pentru ca anul acesta vom organiza mai putine tururi si vizite lunare, concentrandu-ne pe mai multe proiecte editoriale si de cercetare, va rog frumos sa tineti seama de rugamintile noastre in vederea sprijinirii activitatii Asociatiei Istoria Artei.


Din luna martie 2022, va vom propune cate un singur tur lunar, nou, prin Bucuresti, pe care il vom organiza si sambata si duminica. Grupele vor fi mici, de 20 persoane, vaccinate, asa ca inscrierile se vor face in masura in care transmiteti cat mai repede mesajul dvs. pe tururighidate@gmail.com urmat de donatia online de 50-100 lei.

 
Vom organiza cate o excursie lunara, programul va fi disponibil din timp, ca si pana acum; costurile vor fi diferite, in functie de mijlocul de transport, ghid local, alte activitati. Rezervarea locului se va face imediat dupa inscrierea pe e-mail, fiind urmata de acoperirea costurilor in 48 ore. Nu vom mai accepta amanari sau acoperirea cheltuielilor din partea Asociatiei, cu speranta ca le veti achita dvs. ulterior. Aceasta situatie ne-a adus multe neplaceri financiare in 2021, mai ales pe fondul cresterii pretului transportului. Nu mai avem siguranta ca ne vom putea incadra in bugetul de 150 lei/excursie, ca in 2021 asa ca vom imparti costurile la numarul de participanti, avand astfel siguranta organizarii excursiilor. Excursiile nu se reiau in acelasi an sau sunt organizate o singura data, cu caracter unic.

Nu veti mai putea transfera sau echivala donatia pentru tururile din Bucuresti cu cea pentru excursii, sumele nu se mai restituie daca renuntati la participare. Este responsabilitatea dvs. sa gasiti inlocuitor pentru a nu pierde banii transferati.

Nu vom mai accepta inscrierea persoanelor care nu au respectat conditiile de participare la evenimentele publice sau private.

 
Donatorii frecventi si participantii fideli vor beneficia de invitatii la vizite inedite, la evenimente private, conferințe științifice.

Datele noastre bancare sunt:
Asociația Istoria Artei
CIF 28669715
RO27INGB0000999902777826 ING Bank
Donatie lei

Cu multumiri si va asteptam la evenimentele noastre, in conditii de siguranta!

 

joi, 27 ianuarie 2022

Noi date despre familia Macca și proprietățile ei, 27 ianuarie, ora 18:30

Va asteptam in data de 27 ianuarie, de la 18:30, in limita a 20 de locuri, la Casa de cultura Fr. Schiller. Este a doua parte a prezentarii despre familia Macca si istoria proprietatilor ei, dupa prima incursiune care a avut loc acum 2 luni, in mediul online.

 Accesul se face pe baza de certificat verde, va rog sa il aveti la dvs. pentru scanare.

 

 Design: Raluca Hoisan
 
În cadrul ciclului Personalități ale arhitecturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei, vă invită joi, 27 ianuarie 2022, ora 18.30, conferința „Noi date despre familia Macca și proprietățile ei”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinta Asociației Istoria Artei.

Conferința din 27 ianuarie este cea de-a patra din seria prezentărilor activității arhitectului elvețian John Elisée Berthet, de la a cărui naștere sărbătorim 170 de ani în 2021. Cercetătoarea Oana Marinache își propune să valorifice fondul familiei Macca, evocând personalitățile, refăcând istoricul proprietăților acestora, relația documentată cu arhitecții, antreprenorii, furnizorii și decoratorii.

Oana Mihaela MARINACHE este istoric de artă, cercetător și președinta Asociației Istoria Artei. A debutat la Editura ACS în 2012 cu monografia „Cristofi Cerchez, un vechi arhitect din București”, urmată în 2013-2014 de cele două volume „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” și „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (Premiul G.Oprescu al Academiei Române și Premiul Gala Bun de Tipar).

Din 2013 coordonează colecțiile tipărite și digitale ale Editurii Istoria Artei: Trasee urbane București, Arhitecți de neuitat, Arhiva de arhitectură, Familii istorice, Carte de nu-mă-uita, ArhiTur. Manager de proiecte culturale, organizează tururi ghidate de arhitectură bucureșteană și excursii în Sinaia, Constanța, Mamaia, Buftea, Mogoșoaia, Potlogi, Florica, Manasia, Câmpina.

Accesul publicului se va face cu respectarea reglementărilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2: Ministerul Sănătății, Adeverință de vaccinare (persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare); CNAS, Certificat de Concediu medical Seria CCMAO (persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2); Test RT-PCR (persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore); Masca de protecție este obligatorie.

 






miercuri, 26 ianuarie 2022

Excursie Ploiești, 12 februarie

 


Sâmbătă, 12 februarie, plecăm la Ploiești împreună cu istoric dr. Lucian Vasile (A.E.D.U.)
Tren IR 1751 de la Gara de Nord la 10:55, ajunge in Gara de Sud la 11:33

Vă rugăm să vă procurați biletele din timp, nu în ziua turului, este posibil să nu mai găsiți locuri pentru că Valea Prahovei e foarte căutată în această perioadă a anului.

Turul pornește de la Gara Sud din Ploiești, în cazul în care vor fi și participanți care doresc să vină cu mașina personală.

Grup maxim: 20 persoane, vă rugăm să prezentați la înscriere și certificatul de vaccinare
 
Taxa de ghidaj de 50 lei/persoana se achita in avans, in cont, la momentul inscrierii.
Detalii și înscrieri: tururighidate@gmail.com

Istoric dr. Lucian Vasile (A.E.D.U.):
Turul istoric pietonal al Ploieștilor, propus pentru data de 12 februarie 2022, va urmări axa sud-nord a orașului, fiind o sinteză a tururilor „La pas prin trecutul Ploieștilor” și „Poveștile Bulevardului cu Castani”. Vom descoperi că, dincolo de aparențele unui oraș gri, monoton și industrial, Ploieștiul are un trecut fascinant și intrigant, plin de momente istorice remarcabile și de oameni cu destine spectaculoase. Trecut prin bombardamente, cutremure și o amplă și brutală sistematizare, orașul păstrează un bogat patrimoniu istorico-arhitectural, dovadă că localitatea de altădată avea o dinamică aparte și un stil de viață caracteristic pentru Ploiești. Vom afla cum de s-a mutat Sankt Petersburg-ul la Ploiești, dar și Ploieștii la Bucureștii, vom afla istoriile din spatele unor clădiri aparent banale, precum Gara de Sud ori Colegiul Național Mihai Viteazul, vom discuta despre bătăile cu flori de la Bulevard, despre moravurile politicienilor de secol XIX și cum s-au tradus ele în viața comunității, despre impactul instaurării regimului comunist și despre experiența ocupației inamice din Primul Război Mondial. Bineînțeles, nu vom ocoli nici micile bârfe ale orașului de odinioară și ne vom apleca asupra locului unde înnopta Enescu atunci când concerta la Ploiești, a casei proiectată de Octav Doicescu despre care se spunea că era refugiul de-o noapte al lui Gheorghiu-Dej ori buncărului rămas din vremea Războiului.

Vizite și tururi ghidate în februarie 2022

Avem plăcerea să vă invităm la următorarele vizite ghidate interioare:

 

4 februarie, ora 17:00 Teatrul Național

18 februarie Fundația Nicolae Titulescu



21 februarie Palatul Patriarhiei

Pentru detalii și condiții de participare: tururighidate@gmail.com 

Rugămintea este să prezentați certificatul verde sau test PCR cu rezultat negativ.


sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Vizită Casa Memorială Tipoia

Sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 12, am beneficiat de generoasa găzduire și prezentare a familiei Victoria și George Tzipoia în Casa memorială dedicată lui Alexandru Țipoia.




 






Conferințe științifice online

 
 
Comunicat de presă conferințe științifice

 Proiectul de cercetare "Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecților" inițiat de Asociația Istoria Artei în 2021, continuă și în perioada următoare, cu mai multe conferințe științifice desfășurate în mediul online.

 Istoric de artă dr. Oana Marinache va discuta mai multe cazuri în care arhitecții care apar în autorizațiile de construcție sau ca semnatari ai planurilor depuse spre autorizare s-au dovedit a nu fi autorii proiectelor construcțiilor respective. Următoarele conferințe vor pune în valoare bogatul material aflat în dosarele unor arhitecți activi în Oradea perioadei interbelice (istoric dr. Mircea Pașca) și al unor arhitecți-antreprenori de origine italiană, activi și în Galați (istoric de artă dr. Daniela Langusi).

 
Vă invităm să participați, alături de echipa proiectului, la următoarele întâlniri:

Miercuri, 26 ianuarie 2022

Consideraţii asupra autorizaţiilor de construcţie versus autorii reali ai lucrărilor de arhitectură

 meet.google.com/epu-mobp-gbq

istoric de artă dr. Oana Marinache

 Miercuri, 23 februarie 2022

Arhitectul Teodor Krause şi casele sale în Oradea interbelică  

meet.google.com/vjm-wqwq-rkt

istoric dr. Mircea Pașca

 

Miercuri, 23 martie 2022

Pe urmele orașului dispărut: Francisc Viecelli și clădirile sale gălățene interbelice

meet.google.com/tdv-grmo-ygb

istoric de artă dr. Daniela Langusi și istoric de artă dr. Oana Marinache

 

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Muzeul Național Peleș, Casa de cultură Friedrich Schiller, Universitatea Tehnică de Construcții - Facultatea de Inginerie în Limbi Străine

 Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură

 




duminică, 9 ianuarie 2022

Cristofi Cerchez 150

 Comunicat de presă

 

Hristea ”Cristofi” Cerchez (1872-1955) a fost un inginer si arhitect român, de origine armeană, creator important al stilului neoromânesc de la începutul secolului al XX-lea. Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere, personalitatea și cariera sa sunt readuse în atenția publicului prin intermediul articolelor și a evenimentelor culturale propuse în cadrul proiectului "Cristofi Cerchez 150" inițiat de Asociația Istoria Artei.

 

Design: Maria Poștea

 

Cristofi Cerchez s-a născut în 5 iulie 1872 în comuna Băneasa-Herăstrău, într-o familie numeroasă a administratorului agrar Pavel Cerchez. A devenit inginer după ce a absolvit în 1894 la București Școala Națională de Poduri și Șosele și a beneficiat ulterior de o bursă privată pentru a urma cursurile de arhitectură de la Politehnica din Milano (unde a studiat între 1895-1898 la secția Arhitectură civilă). Educația sa se desprinde astfel de traseul obișnuit în epocă al arhitecților români formați la Paris.

 

La întoarcerea în țară este influențat de stilul arhitectului Ion Mincu (1852-1912), dar își conturează un stil propriu, definit într-o primă perioadă (1898 – 1910) prin case cu cerdac, marcate lateral de turnuri-foișor (vila Eugeniu Stătescu din Câmpulung Muscel, vila Minovici de la Șosea). În perioada următoare, renunță la elementele de verticalitate, predominând construcțiile cu un singur etaj, influențate și de arhitectura oltenească sau balcanică (1911 – 1914: vilele  Zentler, Candiano – Popescu, Stanovici; 1922-1932: vila Mătăsaru, vila proprie, vila Argetoianu, vila Răducanu).

 

Cerchez a fost puternic influențat de casele de târgoveți de secol al XVIII–XIX-lea ce prezentau geamlâcuri și erau ornate cu panouri de stuc și stâlpi decorativi cu capiteluri cu elemente palmate. Arhitectul optează pentru asimetrii ale fațadelor și volume în retragere iar multe dintre intrările sale copiază poarta țărănescă ”gârlici”. Din zona musceleană adoptă ”arcul eliptic” care încadrează ușa de intrare, dar uneori și ferestrele.

 

Din prietenia și colaborarea cu celebra familie de medici Nicolae și Mina Minovici apar o serie de clădiri publice sanitare deosebit de importante pentru dezvoltarea urbană: Laboratoarele Institutului Medico-Legal și Societatea de Salvare. Personalitate culturală importantă în perioada interbelică, lucrează intens până în 1945, contribuind și la restaurarea unor clădiri publice: fostul Palat Sturdza, Catedrala din Alexandria și Biserica Mănăstirii din Vălenii din Munte. Se stinge din viață, după o lungă suferință, la 15 ianuarie 1955.

 

În perioada următoare vă invităm la o serie de evenimente culturale care au menirea de a pune în valoare activitatea sa creatoare din București, Ploiești și Vălenii de Munte.

 

Ziua Culturii Naționale 2022
Programul proiectului cultural "Cristofi Cerchez 150"

15 ianuarie
Pe urmele arh. Cristofi Cerchez în București cu Alina Havreliuc

17-25 ianuarie

Ateliere de istoria arhitecturii la Școala gimnazială Henri Berthelot din Ploiești și la Liceul Antim Ivireanu din București cu Alina Havreliuc
24 ianuarie

Prezentare "Arhitectura neoromânească în creația Gabrielei Drăghici"
și vizită atelier de artist

31 ianuarie

Conferințe științifice cu Alina Havreliuc, Patricia Lupuțiu, Daniela Langusi

Traseu virtual prin Vălenii de Munte pe urmele arh. Cristofi Cerchez
Desene și schițe ale arh. Cristofi Cerchez
Stilul neoromânesc în Galați

 

Adresăm mulțumiri doamnei dr. Simona Condurățeanu, nepoata arhitectului Cristofi Cerchez, pentru sprijinul acordat în prezentarea documentelor din arhiva de familie.

 

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Armenilor din România, Școala H. M. Berthelot, Liceul Antim Ivireanu

 

Urmăriți noutățile și pe http://cristoficerchez.blogspot.com/

 

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii