vineri, 29 noiembrie 2024

Vizite șantier Palat Spayer



Cu mulțumiri doamnelor restauratoare Maria Coltofean și Magda Dobrotă pentru toate informațiile împărtășite cu noi pe 22 și 29 noiembrie.






vineri, 8 noiembrie 2024

Vizită casa Pandele Dumitru/Dumitrescu, 8 noiembrie

 



 

Mulțumiri Asociația pentru Protejarea Patrimoniului Istoric și Cultural (APPIC) pentru permisiunea de vizitare a casei Pandele Dumitrescu, reprezentativă pentru decorația de sfârșit de secol al XIX-lea.

luni, 14 octombrie 2024

Excursie la Câmpulung, 19 octombrie

Sâmbătă, 19 octombrie, de la 7:00 la 20:00

Excursie la Câmpulung

Vizite: Vila Golescu, Muzeul municipal Câmpulung Muscel, Casa G.Ștefănescu, Mănăstirea Negru vodă, Cafeneaua ”La Coloniale”, Mausoleul de la Mateiaș

Excursia este organizată pentru membrii Asociației noastre, pentru care vom închiria un microbuz.  

 




 







vineri, 27 septembrie 2024

Vizită Casa Cella Delavrancea

Galeria MIFA a primit cel mai substantial, dens si cunoscator grup de pana acum, persoane obisnuite cu istoriile Bucurestilor, ce au venit insotite de d-na istoric al artelor, Oana Marinache, autoarea a numeroase studii de arhitectura si monografii de arhitecti, s-au interferat povesti, anecdote biografice, eu insumi am aflat multe informatii, chiar de la o persoana apropiata surorilor Delavrancea, despre casa si atmosfera de altadata a acestui spatiu ce acum gazduieste Galeria MIFA, informatii ce le voi da mai departe in viitoarele ghidaje, iar un tur de galerie ce normal se incadreaza in aproximativ 60 de minute a devenit un adevarat festival al istorisilor, durand aproape doua ore si jumatate! Si, da!, Casa Cella Delavrancea reinvie!

Paul Stoica, colecționar și inițiator MIFA






 

sâmbătă, 7 septembrie 2024

Propuneri luna noiembrie

Sâmbătă, 2 noiembrie, ora 15 Plimbare pe str. Berna, Tokio, Oslo si Finlanda (Parcelarea Bonaparte,  Țesătoria și Comunală)

Duminică, 3 noiembrie, ora 12 Plimbare pe str. Bruxelles (Casa de credit a Min. de Finanțe)


Vineri, 8 noiembrie, ora 15:00 Vizită privată

Sâmbătă, 16 noiembrie EXCURSIE HEREȘTI


Urmează:

Conferință online Câmpul Moșilor și Obor

Conferința online Parcelări în zona Kiseleff 

Conferință online Maria Mihăescu, femeia din spatele legendei ”Mița Biciclista”

luni, 19 august 2024

Propuneri luna octombrie

Sâmbătă, 5 octombrie, ora 16:00  Plimbare pe str. Atena și Ankara (Parcul Filipescu)

Duminică, 6 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Sf.Ștefan

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Praga (Parcul Bonaparte)

Duminică, 13 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Tudor Arghezi și Blanduziei

Sâmbătă, 19 octombrie  Excursie la Câmpulung

Duminică, 20 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str.Roma (Parcul Bonaparte)

Sâmbătă, 26 octombrie, ora 16:00 Plimbare pe str. Braziliei

Duminică, 27 octombrie, ora 16:00 Traseu arh.A.Culina II în Cartierul Armenesc


Participare în baza unei donații către Asociația Istoria Artei

Înscrieri și detalii: tururighidate@gmail.com  



vineri, 26 iulie 2024

ArhiTur 2/2024

ArhiTur Bulevardul Colțea/N.Bălcescu - G.Magheru

Una dintre cele mai importante artere ale capitalei a cunoscut multe prefaceri, de la o zonă rezidențială a boierimii la repere ale arhitecturii moderniste și Art Deco, presărată astăzi și cu clădiri comuniste. Importanța ei rezidă din faptul că formează axa sud-nord a orașului și a constituit o alternativă la traficul din Calea Victoriei. Inițiativă apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost materializată abia în perioada interbelică, din dorința de a lega Băneasa de zona Cimitirului Bellu și Valea Plângerii.

Bulevardul Colțea trebuia să continuie din Piața Romană/Lascăr Catargiu până în Piața Sf. Gheorghe, potrivit viziunii inițiale de la 1889 a primarului Emanoil Pake Protopopescu. Însă primarul C.F.Robescu a pus punct acestui plan în 1898, oprind pentru o vreme exproprierile costisitoare din zona străzii Cătunul nou. Bulevardul continua din intersecția str. Clemenței/C.A.Rosetti până înspre Piața Universității de astăzi. Voința primarului Dimitrie Dobrescu (mandat 1911-1912) a făcut ca la 1911 să fie eliberată și porțiunea dintre str. D.A.Sturdza (fostă Mercur, actuală Arthur Verona) până la str. C.A.Rosetti. Între 1910 și 1914 au fost expropriate 26 de imobile între str. Lascăr Catargiu/fostă Cătunului/Costaforu (actuala Take Ionescu) și str. Arthur Verona.

Acest număr tratează în prima parte această zonă rezidențială pierdută astăzi, dar reconstituită prin intermediul planurilor de aliniere, a fotografiilor de epocă și a unor fonduri familiale. Cea de-a doua parte reconstituie istoria clădirilor existente, evidențiind etapele cronologice și șirul proprietarilor, de multe ori societăți comerciale sau de asigurare și credit.

Începând cu 1923 primarul dr. Ion Costinescu (mandate 1923-1926 și 1927-1928) a alocat fonduri importante (100 milioane lei) pentru exproprierea altor 18 imobile. În 18-19 octombrie 1928 a avut loc inaugurarea Blvd. Ion C. Brătianu între str. Regală (azi Ion Câmpineanu) și Piața Universității.

Perioada anilor ’30 este caracterizată de creșterea numărului automobilelor personale, de apariția garajelor și a expozițiilor de automobile americane, a depozitelor de benzină, clădirilor de inspirație ”zgârie-nori” și a cinematografelor, astfel încât apare des comparația cu Broadway-ul. (Rampa, iulie 1937) Fostele reședințe private sunt înlocuite de imobile de locuințe, care beneficiază de cele mai moderne facilități iar marile firme închiriază spații comerciale sau deschid birouri pe bulevard. Pe bulevardul lat de 30-50 m. circula tramvaiul electric. Au fost deschise cinematografe, cofetării și restaurante-baruri considerate de lux, pentru un public elitist, care nu s-ar fi dus în ”aglomerația” de pe bulevardul Elisabeta. Acolo nu era posibilă staționarea automobilelor personale și oamenii obișnuiți se plimbau pe jos.


Autor text și coordonare cercetare de arhivă: Oana Marinache

Cercetare de arhivă: istoric Alina Havreliuc, Rodica Stan, istoric de artă Oana Marinache, Narcis Ispas

Concept grafic: arh.Ioana Gabriela Simion

Tipărit la Delta Print Line SRL

Pagini interior: 36

Acest număr apare cu susținerea doamnelor Rodica Stan, Mihaela Nagy și Cristina Braikoff Zaman cărora le mulțumim pentru generoasele donații.

Publicația va fi disponibilă în luna august în librăriile M.Eminescu, Seneca și pe Patrimonescu.ro

luni, 8 iulie 2024

Pachete promoționale

Pachet ArhiTururi 2024

Strada Brezoianu + Bulevardele G.Magheru & N. Bălcescu + Parcelări în zona Kiseleff = 200 lei

Pachet Bulevardul Colțea 2019 + 2024

Bulevardul L.Catargiu + Bulevardele G.Magheru & N. Bălcescu = 75 lei

Doar prin donații directe și comenzi la edituraistoriaartei@gmail.com

Asociația Istoria Artei
CIF 28669715
RO27INGB0000999902777826 ING Bank 

În pregătire: Bulevardele G.Magheru & N. Bălcescu + Parcelări în zona Kiseleff  + Strada Sf. Ștefan = 150 lei

 


luni, 1 iulie 2024

Propuneri septembrie

Duminică, 1 septembrie, ora 18:00 Plimbare pe str. Pompiliu Eliade și Ionel Perlea (zona Pieții Kogălniceanu) 

Duminică, 8 septembrie, ora 17:00 Plimbare pe str. Washington, Praga, Varșovia și Haga (Parcul Bonaparte) 

Duminică, 15 septembrie, ora 17:00 Istoria parcului Herăstrău, a Muzeului Satului și Palatului Reginei Elisabeta a Greciei

Duminică, 22 septembrie, ora 17:00 Parcul Carol: Expoziția 1906 și Târgul de mostre 1921

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17:00 Traseu arh. Arghir Culina I (estul capitalei)

Duminică, 29 septembrie, ora 17:00 Tur pe strada Silvestru cu Patricia (în curs de confirmare)





 

sâmbătă, 29 iunie 2024

Inaugurarea oficială a Centrului Cultural din Școala veche, Bolintin Vale

Vineri, 28 iunie, am răspuns invitației de participare la evenimentul de inaugurare după finalizarea proiectului „Restaurare-consolidare și valorificare Şcoala Veche în vederea amenajării Centrului Multicultural Bolintin Vale, județul Giurgiu”, finanţat prin Regio. Au mai luat parte oficialităţi, specialişti implicaţi în proiect, scriitori, oameni de cultură şi artă, localnici.


Cu începere de la ora 11.00, Primăria oraşului Bolintin Vale a inaugurat Centrul Cultural „Şcoala Veche”, care va funcţiona într-o clădire emblematică pentru comunitatea bolintineană, semnată de arhitectul elvețian John E. Berthet, clasată monument istoric. Prilejul a fost finalizarea proiectului de restaurare şi dotare, finanţată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural / Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protecția, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural / Apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării în ce privește axa prioritară 3 a SUERD ,,Promovarea culturii și a turismului, a contactelor directe între oameni”.

Investiția a presupus: restaurarea, consolidarea, dotarea cu mobilier și echipamente a monumentului istoric „Școala Veche”; amenajarea spațiilor expoziționale și dotarea Centrului multicultural Bolintin Vale în vederea redării accesului publicului larg la surse de informare privind istoria orașului, la tradiții și cultură; asigurarea mijloacelor corespunzătoare pentru informarea și promovarea obiectivului restaurat „Școala Veche”, în scopul introducerii acestuia în circuitul public; digitizarea monumentului istoric restaurat „Școala Veche”.

https://scoalaveche.ro/