Vizită casa gen. Vasile Zottu

Reședința Zottu

La intersecția străzii C.A. Rosetti nr. 7 cu strada N. Golescu se află una dintre cele mai valoroase clădiri bucureștene din perioada antebelică. Valoarea ei este excepțională atât prin poziție, cât și prin componenta arhitecturală și memorială.

Proprietatea se află pe fosta uliță a Boteanului/Clemenței/Karl Lueger chiar pe vizavi de lăcașul de cult, reconstruit de Comisiunea Monumentelor Istorice în perioada 1908-1911. În imediata apropiere se află o serie de monumente istorice sau clădiri cu valoare istorică ridicată: Ateneul Român, Muzeul Theodor Aman, Hotel Lido, Palatul Cesianu, Casa Butculescu-Angelescu. Fiind situată pe colț, de la etajele clădirii Zottu se pot observa și imobilele moderniste de pe bulevardul Magheru. 

Istoria terenului coboară până la mijlocul secolului al XIX-lea, acesta fiind inițial în posesia grafului Scarlat Rosetti (1802-1872), înnobilat de Curtea Imperială austriacă, călător care a ajuns până în Asia, mare proprietar de terenuri şi donator al Ateneului Român, căruia îi lăsa şi o substanţială bibliotecă de 6000 de volume. După încetarea sa din viață, proprietatea a aparținut mai multor generații din familia Mitilineu, aici existând cel puțin o casă anterioară celei prezente astăzi.

 

 

În 1909 aici se ridica locuința impunătoare a generalului Vasile Zottu (1853-1916). Acesta deținuse fosta casă a dr. Patzelt din str. Pitar Moș nr. 5, afectată deja de exproprieri în 1896 în vederea lărgirii străzii; în 1911 casa era deja în proprietatea lui C. Mironescu, care o va vinde în 1936 Institutului Sf. Maria, pentru extinderea corpurilor pensionatului de fete. (A se vedea ArhiTur nr. 6/2019, Ed. Istoria Artei)

 

 

 

Personalitate marcantă a Armatei Române, a fost comandantul Corpului 2 Armată (și al Garnizoanei București), fiind implicat atât în Războiul de Independență cât și în Primul Război Mondial (Șef al Marelui Cartier General). În București Zottu își leagă numele și de Palatul Cercului Militar, asigurând președinția comisiei de coordonare a lucrărilor de construcție. În Salonul Fondatorilor se află și bustul generalului Zottu, o lucrare a sculptorului Vasile Ionescu-Varo (1887-1966). Odihnește la Bellu Ortodox, în fig. 92bis, loc 1, într-un sarcofag cu efigia sa.

 
Proiectul reședinței Zottu este semnat de arhitectul Ministerului de Război, August Reisz, iar antreprenor a fost arhitectul Carol Ingor. Puternic influențat de stilul neoromânesc oriental promovat de Ion N. Socolescu la extinderea casei Butculescu-Angelescu din imediata apropiere, Reisz apelează la bovindouri, cupole, arcuri în acoladă, funia triplă răsucită dar și la multe elemente vegetale și simboluri militare, pentru a ilustra bogăția și statutul profesional al proprietarului. Este vorba de o interpretare a stilului neoromânesc, care prinsese avânt după Expoziția Generală Română din 1906 și care își găsește o formă originală în acest caz. Antreprenorul italian Josef Piantini va extinde casa principală în 1913, adăugându-i în partea dreaptă (pe strada N. Golescu) corpul garajului și locuința șoferului. Clădirea a mai suferit intervenții și în 1923-1924, acestea fiind consemnate tot în zona corpurilor de pe str. N. Golescu nr. 1.

În toamna anului 1920 aici a locuit temporar, până și-a început misiunea diplomatică la Atena, omul politic liberal Trandafir Djuvara (1856-1935). Din amintirile nepotului său, Neagu Djuvara, reiese că a preferat să fie găzduit în casa cumnatei sale, văduva generalului Zottu fiind sora celei de-a doua sale soții. (Sursa: Trandafir G. Djuvara, Misiunile mele diplomatice, Ed. Institutul European, Iași, 2009, p.8)
 

Istoria acestei case s-ar fi putut încheia în 1939, când Ana gen. Zottu comanda arhitectului Sady Herivan un imobil bloc de 7 etaje și mansardă, proiect rămas nerealizat în contextul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

În prezent aici functioneaza cabinetul de notar public al doamnei Gabriela Georgescu, căreia îi mulțumim pentru permisiunea de vizitare si fotografiere; 2 apartamente sunt scoase la vanzare de către Regatta Imobiliare.

Surse primare:

Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului București, Serviciul Tehnic, dosar din 1909

Arhiva Primăriei Generale, dosare din 1913, 1923, 1924

Bibliografie:

Ruxandra Nemțeanu, Vilă în stil neoromânesc, Ed. Simetria, București, 2014

Oana Marinache, Maria Poștea, Bogdan Gărgăriță, Detaliul Neoromânesc/The NeoRomanian Style - București, Ed. Intaglio, București, 2020