joi, 4 octombrie 2018

Arhitectura neoromânească după Marea Unire, 30.10, ora 19:00

Marți, 30 octombrie, de la ora 19:00, Casa de cultură „Friedrich Schiller” organizează, în parteneriat cu Asociația Istoria Artei, conferința „Arhitectura neoromânească după Marea Unire”, susținută de dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, conferențiar universitar, expert în domeniul monumentelor istorice și autor al volumului „Vilă în stil neoromânesc” (2014).

 

Conferința închide seria evenimentelor dedicate Centenarului 1918-2018 din cadrul proiectului cultural „Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri”.

Proiectul din 2018 al Asociației Istoria și Editura Istoria Artei și-a propus să scoată la lumină și să prezinte publicului principalele construcții neoromânești realizate de arhitecții Petre Antonescu, Paul Smarandescu, Statie Ciortan, Gheorghe Simotta, Victor Ștephănescu și Cristofi Cerchez. Alegerea acestor nume a fost determinată de impactul pe care l-au avut în arhitectura naţională printr-o carieră lungă şi fructuoasă, prin promovarea unor programe de arhitectură noi (primării, prefecturi, şcoli şi licee, administraţii financiare, spitale, monumente comemorative) în plus faţă de exemplele rezidenţiale din marile centre urbane ale României Mari.

Evenimentul se desfășoară la sediul Casei de cultură „Friedrich Schiller” din str. Batiștei nr. 15 și accesul este liber, în limita a 50 de participanți, conferința fiind susținută în limba română.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea I/2018

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu