miercuri, 15 ianuarie 2020

Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2020

În data de 12 ianuarie 2020 comemorăm 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului român Paul Smărăndescu, personalitatea marcantă a primei jumătăți a secolului al XX-lea. Cu acest prilej, Asociația Istoria Artei inițiază o serie de evenimente publice și publicații, menite a-i cinsti memoria și a-i readuce activitatea în atenția publicului: "Paul Smărăndescu 75".

Bazată pe o investigare și inventariere a arhivelor publice și private, cercetarea întreprinsă de o echipă multidisciplinară a scos la lumină multe informații inedite despre familia extinsă și activitatea profesională a lui Smărăndescu.

Programul de arhitectură rezidențială este preponderent în cariera sa, realizând sute de case în stilul neoromânesc și unele imobile de apartamente cu elemente de factură tradițională. În perioada următoare vom descoperi marea majoritate a construcțiilor din București și Sinaia, prin intermediul conferințelor, atelierelor de istoria arhitecturii, tururilor ghidate și a unor publicații tipărite sau online.

Programul propus pentru

Ziua Culturii Naționale
15 ianuarie 2020



Design: Maria Poștea


Tur ghidat în Sinaia
organizat de istoric dr. Raluca Tănăsescu

Tur ghidat în București 
organizat de istoric de artă dr. Oana Marinache 

Ateliere de istoria arhitecturii în Ploiești
organizate de istoric Alina Havreliuc



Conferința "Arhiva arh. Paul Smărăndescu" în București
organizată de istoric de artă dr. Oana Marinache și istoric genealogist Mihai Alin Pavel

Conferința "Paul Smărăndescu și arhitectura neoromânească în Galați"
organizată de istoric de artă dr. Daniela Langusi


Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Bibliothèque Française "Eugène Ionesco" Galați, Elite Art Gallery, Editura Intaglio

Mai multe detalii pe https://paulsmarandescu.blogspot.com/

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii







Comunicat de presă final

Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului Paul Smărăndescu (1881-1945), Asociația Istoria Artei a inițiat o serie de evenimente culturale, menite a-i cinsti memoria și a-i readuce activitatea în atenția publicului. Proiectul "Paul Smărăndescu 75" a fost lansat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2020, în București, Ploiești, Sinaia și Galați.

Vizita la Sinaia, alături de istoric dr. Raluca Tănăsescu, a fost un bun prilej de a descoperi timp de mai bine de trei ore arhitectura neoromânească adaptată reliefului montan, peste 25 de participanți având prilejul unic de a intra și pe domeniul personal al arh. Smărăndescu, în curs de restaurare. Grupul a poposit și într-una dintre vilele proiectate de ginerele său, Dimitrie Ghiulamila, sediul actual al Centrului de odihnă al Uniunii Arhitecților din România.

În paralel, istoricul Alina Havreliuc a prezentat în fața a 180 de elevi ai Școlii Gimnaziale "Henri Berthelot" din Ploiești diferite noțiuni de istoria arhitecturii și istorie urbană, exemplificate din arhiva arh. Paul Smărăndescu.

Programul a continuat cu o conferință pe tema "Paul Smărăndescu și arhitectura neoromânească în Galați", susținută la Biblioteca franceză " "Eugène Ionesco"" de către istoric de artă dr. Daniela Langusi, în care l-a pus în contextul epocii, alături de arhitecții Ion Mincu și Petre Antonescu.

Începând cu ora 17:00, istoricul de artă dr. Oana Marinache a organizat în zona învecinată Căii Victoriei un tur ghidat în care au fost prezentate opt imobile ale unor societăți de asigurări și credit, imobiliare, tipografice și de exploatare a hârtiei. În ciuda vremii neprielnice, bucureștenii au putut descoperi și aprecia varietatea stilistică (eclectism francez, modernism-cubism, modernism Art Deco) din diferite etape ale carierei lui Smărăndescu. Prezentarea a continuat de la ora 18:30 la Elite Art Gallery, alături de istoricul genealogist Mihai-Alin Pavel, când au fost aduse în fața publicului informații și documente inedite referitoare la viața personală, proprietățile familiei și genealogia și familia extinsă a arhitectului Paul Smărăndescu.

În cadrul proiectului am prezentat pe https://paulsmarandescu.blogspot.com/
o parte din arhiva autorizațiilor de construcție din perioada 1909-1914, cu o varietate de lucrări în stil eclectic și neoromânesc. Încărcarea documentelor, digitizate prin fotografiere din arhive publice și private, va continua și în perioada următoare, prezentând noi informații.

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Bibliothèque Française "Eugène Ionesco" Galați, Elite Art Gallery, Editura Intaglio

Mulțumirile noastre se îndreaptă către: Rodica Stan, Patricia Lupuțiu, Narcis Ispas, Aleksandra Zaiț, familia Drăgănescu (Casa Pandele din Sinaia), Cosmin Fleancu (Domeniul Smărăndescu & Săvulescu din Sinaia), Dorina Moisa (Galați), Alexandre Ghiulamila (Paris)

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu