Ora de şcoală la
muzeu
În cadrul proiectului cultural Patrimoniul
muzeal – instrument de învăţare
Global Mindscape, în
parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei lansează proiectul cultural Patrimoniul muzeal – instrument de învăţare,
desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2015 şi cofinanțat de
Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul vine în completarea Caravanei Muzeelor, continuând
demersurile de punere în valoare a domeniului muzeal din perspectiva copiilor.
- Științe ale Naturii - din aria
curriculară ”Matematică și Științe ale Naturii” pentru clasele I-IV
- Biologie pentru clasa a V-a și
Chimie pentru clasa a VII-a - din aria curriculară ”Matematică și Științe ale
Naturii”
Colaborarea dintre specialiştii în educaţie școlară, cadrele didactice şi specialiştii în educaţie muzeală se va concretiza prin realizarea unor kituri educative care vor cuprinde materiale multimedia, informaţii pentru cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial și fișe educative pentru copii, precum şi prin desfăşurarea unor ore de şcoală la muzeele partenere. În plus, vor fi organizate două sesiuni de formare pentru profesori și învățători – una la Sibiu și una la București. În cadrul sesiunilor se vor prezenta rezultatele proiectului, kiturile educative și modul în care muzeul poate fi folosit drept spațiu creativ și atrăgător pentru lecțiile de școală.
Pentru a promova învățarea interdisciplinară şi pentru a încuraja cât mai multe muzee să vină în întâmpinarea nevoilor
identificate la clasă de către cadrele didactice şi de către elevi, proiectul a
fost prezentat în ziua de vineri, 2 octombrie 2015 la Conferinţa Marketingul şi educaţia în muzee, ediţia
a VI-a, organizată la Sibiu de Complexul Naţional Muzeal ASTRA.
Detalii:
www.globalmindscape.ro, http://caravanamuzeelor.wordpress.com,
office@globalmindscape.ro,
0724.083.932
Proiectul Patrimoniul muzeal – instrument
de învăţare este organizat de Global Mindscape, Muzeul Municipiului Bucureşti,
Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei.
Proiectul este cofinanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia
Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de
conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi
folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu