marți, 6 septembrie 2016

Lansare „Familia Bibescu - Basarab Brâncoveanu II”, 28 septembrie, ora 18:30, Casa Mincu

Asociația și Editura Istoria Artei vă invită miercuri, 28 septembrie, începând cu ora 18:30, la Casa Mincu la evenimentul de lansare a celui de-al doilea volum al monografiei „Familia Bibescu - Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”, colecția Familii istorice, 2016, autor dr. istoric de artă Oana Marinache


Design: Cristian Gache

Lucrarea este o investigație minuțioasă a vieții, activității și realizărilor constructive ale membrilor familiei Bibescu-Basarab Brâncoveanu, materializată într-o monografie complexă, dedicată uneia dintre cele mai importante familii boierești muntenești din secolul al XIX-lea.

Cercetarea, dezvoltată piramidal, după schema genealogică a familiei princiare, pe parcursul a patru generații, a necesitat publicarea tezei de doctorat a Oanei Marinache în două volume de mari dimensiuni, datorită colectării unui imens material documentar și a profunzimii cu care autoarea a abordat subiectul enunțat. Primul volum a apărut la sfârșitul anului 2015 la Editura Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia și a fost distins cu Premiul Fundației „Magazin istoric” și al Asociației „Sanda și Virgil Cândea” în aprilie 2016.

Acest al doilea volum, o „saga” a descendenților familiei princiare, continuă cu a doua generaţie de prinți Bibescu, cea a fiilor domnitorului - Grigore, Nicolae, George și Alexandru - exponenți ai culturii mediului intelectual parizian (prin educație, carieră militară, reședințe și acte de societate). Frații Bibescu vor trăi atât la Paris (în urma abdicării și exilului tatălui lor) cât și la București, adoptând din cutumele franțuzești, din standardele de reprezentare pentru construirea de reședinţe somptuoase, de tip «hôtel particulier», inspirate de stilurile istoriciste.

Cartea de față este structurată pe șapte mari capitole: Paris, Bucuresci, Moșii, Filipescu, Brâncovenii, Surorile, Martha, din care ultimul este cel mai consistent și bogat capitol și datorită Marthei Bibescu, care a lăsat posterității documente iconografice și surse literare, care să releve indirect un cult al personalității sale de excepție.



„Prezentarea unor documente iconografice nou descoperite în fondurile de fotografii din fototeca Arhivelor Naționale și din biblioteci specializate, asigură volumului de față reputație științifică prin crearea unei solide baze bibliografice de referință pentru domeniul istoriei artei, pentru expertiza arhitecturală a construcțiilor istorice și o componentă teoretică și pedagogică pentru învăţământul de arhitectură și de artă.” (prefață de conf. dr. arh. Ruxandra Nemțeanu)

Prezentarea cărții se va face și sub formă de proiecție video pe durata evenimentului.

Proiectul editorial este realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii 2016, al Asociației „Sanda și Virgil Cândea” și din donațiile lui Radu Ștefan și Cristina Vergatti

Evenimentul face parte din proiectul „Anul cultural Martha Bibescu 130”.

Date tehnice: format 195 x 245 mm, 544 pagini, duotone, coperta cu clape

Concept grafic: Cristian Gache

Preț: 19,57 lei

Casa Mincu este sediul Ordinului Arhitecților din România și se află pe str. Arthur Verona nr. 19. Accesul permis este de 50 participanți.

https://www.facebook.com/events/348181972237549/









Foto: Cristian Gache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu