Comunicat de presă
Vernisaj și conferință
„Parcul Carol I – 110 ani: reconstituire istorică și digitală”
Asociația Istoria Artei organizează un dublu eveniment la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, din str. Arthur Verona nr. 19, în 15 septembrie, începând cu ora 18:30. Cu acest prilej prezentăm publicului expoziția de fotografii de epocă, documente de arhivă și din periodicele vremii, cărți poștale, precum și reconstituirile digitale ale unor pavilioane ale Expoziției Generale Române din 1906. Cele 30 de panouri prezintă elementele cele mai importante ale cercetării echipei proiectului „Parcul Carol I – 110 ani” și au fost realizate cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, din „Timbrul Arhitecturii”.
Design: Cristian Gache
Povestea vizuală pornește de la două planuri inedite ale Câmpiei, heleșteului și Fântânii Filaret din 1851, respectiv din 1880-1890, precum și de la fotografii cu vechea biserică Cuțitu de Argint, punând în evidență situația de dinainte de amenajarea Expoziției Generale Române. Sunt recuperate figurile și planurile arhitecților Ștefan Burcuș, Victor Ștefănescu, Ion D. Berindey, peisagistului Édouard Redont, personalitățile comisarului general, dr. Constantin I. Istrati și ministrului Ion N. Lahovary. Prezentarea principalelor pavilioane este realizată fie prin comparații fotografice/reconstituiri digitale, digitizarea unor cărți poștale din colecția istoricului drd. Cezar Petre Buiumaci și panorame generale. Urbanistul Andrei Popescu a reconstituit digital 25 de pavilioane, permițând astfel să „colorăm” atmosfera de la 1906. Conceptul grafic al expoziției îi aparține lui Cristian Gache.
Totodată organizăm și cea de-a doua conferință publică, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache, cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil. Participarea se va face în limita a 50 de locuri, cu înscriere la asociatiaistoriaartei@gmail.com până în 14 septembrie.
Later edit: Prezența a depășit așteptările noastre, fiind înregistrați peste 60 vizitatori și auditori ai conferinței în intervalul 17:30 - 20:20.
Later edit: Prezența a depășit așteptările noastre, fiind înregistrați peste 60 vizitatori și auditori ai conferinței în intervalul 17:30 - 20:20.
Echipa proiectului este formată din: Oana Marinache, Andrei Popescu, Alina Havreliuc, Andrei Răzvan Voinea, Cristian Gache, Cezar Petre Buiumaci, Lucia Morandini, Alina Roxana Istudor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu