Dobrogea, tărâm al bogăției și diversității culturale, rămâne puțin cunoscută publicului larg. Vă invităm să o descoperim împreună joi, 26 oct. 2017, la un eveniment dedicat patrimoniului și peisajului cultural dobrogean, care va avea loc la Muzeul Cotroceni, în intervalul 18:30-20:00.
Intrarea este liberă, iar pentru a confirma participarea la eveniment, vă rugăm să completați până duminică, 22 octombrie, ora 22:00, formularul de înscriere disponibil aici: https://goo.gl/SeHFLS
Deoarece evenimentul va avea loc în afara orelor de program ale Muzeului Național Cotroceni (MNC), persoanele înscrise vor primi pe e-mail, alături de confirmarea participării, informații suplimentare privind accesul. Menționăm că, în vederea accesului în incinta MNC, este necesară prezentarea unui document de identitate (buletin, CI, pașaport, permis de conducere).
______________
Proiectul „Revitalizarea patrimoniului cultural românesc în Dobrogea si Cadrilater” este implementat de Asociația ARCHÉ, în parteneriat cu Filiala Teritoriala București a Asociației Peisagiștilor din România (AsoP, Filiala Teritorială București - Ilfov), Asociatia-Editura Istoria Artei și Muzeul Naţional Cotroceni.
Proiectul beneficiază de susținerea unor organizații din domeniul culturii, patrimoniului și tineretului - Arhivele Nationale ale Romaniei, Cercetaşii Marini, Muzeul Național Peleș, Tineret în re-Acțiune - Club de jurnalism și implicare civică, precum și al Dianei Slav, ințiatoarea proiectului Constanta Walking Tour / Constanta La Pas.
Proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și sponsorizat de Alira Vinul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu