vineri, 30 noiembrie 2018

Locuri ale memoriei Marelui Război, 29.11 - 14.12


Asociația Istoria Artei desfășoară în perioada 29 noiembrie - 14 decembrie 2018 proiectul cultural „Locuri ale memoriei Marelui Război” dedicat Centenarului Primului Război și Marii Uniri.

„Locuri ale memoriei” este un concept apărut în ultimele decenii și care poate fi folosit, prin excelență, în raport cu evenimentele, personalitățile, monumentele și locurile legate de Primul Război Mondial și formarea României Mari.

Ne propunem să cercetăm locuri din București, Ploiești și Galați în care memoria colectivă s-a cristalizat deja în jurul unor valori simbolice (de ex. Arcul de Triumf) sau care pot fi cunoscute publicului în viitor, în contextul descoperirii unor informații inedite, ca rezultat al cercetării de arhivă.

Pornind de la informații istorice putem asocia unor străzi, bulevarde, piețe, monumente, parcelări, reședințe o încărcătură intelectual-emoțională care să ne permită o mai bună înțelegere a ideii de națiune, stil arhitectural sau artistic național, patrimoniu național și să ne ajute să ne raportăm la trecutul nostru.


Tururi ghidate gratuite

Vineri, 30 noiembrie, ora 11:00
Plimbare pe Soseaua Kiseleff, cu istoric de artă dr. Oana Marinache
Punct de intalnire: Piateta Regelui Mihai

Vineri, 30 noiembrie, ora 14:00
Parcelarea Mornand, cu arhitect Raluca Zaharia
Punct de intalnire: Gura de metrou Aviatorilor, de langa cladirea de birouri Charles de Gaulle Plaza

Duminica, 2 decembrie, ora 14:00
Parcelarea Dumbrava Rosie si Gradina Ioanid, cu Oana Marinache
Punct de intalnire: statuia Cervantes din Piata Spaniei

Sâmbătă, 8 decembrie, ora 11:00
Parcelarea Filipescu și Gherghel-Tabacovici, cu Oana Marinache
Punct de întalnire: Institutul Parhon din Soseaua Aviatorilor nr. 34-36 pe vizavi de statuia Aviatorilor

Conferințe:


Luni, 10 decembrie, ora 18:30
Arhitecți în Primul Război Mondial, cu Oana Marinache
Casa Mincu, sediul O.A.R., str. Pictor Arthur Verona nr. 19



Marți, 11 decembrie, ora 18:30
Personalități ale Primului Război Mondial și locuințele lor bucureștene, cu Oana Marinache
Conferință la Elite Art Gallery
Piața Națiunile Unite 3-5, B2, parter corp dreapta bloc Gioconda



Joi, 13 decembrie, ora 18:00
Acum 100 de ani la Gurile Dunării...oameni, locuri, opere de artă, cu istoric de artă dr. Daniela Langusi
Conferință la Biblioteca Franceză „Eugène Ionesco"
Str. Basarabiei nr. 14, Galați


Ateliere de istorie, artă și arhitectură în București și Ploiești, cu istoric Alina Havreliuc

Școala gimnazială „Maria Rosetti”
Liceul Tehnologic „Sfântul Antim Ivireanu”
Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthelot”
Liceul teoretic „Al. Vlahuță”
Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”

În cadrul proiectului vor fi realizate si publicații informative distribuite gratuit locuitorilor din parcelări și participanților la evenimente

Concept grafic: Cristian Gache

Consultanta cadastrala: arhitect Ioana Simion, urbanist Andrei Popescu

Participarea la toate evenimentele este liberă, iar materialele tipărite vor fi distribuite gratuit.






Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Ordinul Arhitectilor din România, Uniunea Arhitectilor din România, Centrul de cultura Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia, Elite Art Gallery, Biblioteca Franceză „Eugène Ionesco” Galați

Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Galerie foto evenimente:















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu