sâmbătă, 30 septembrie 2017

Evenimente culturale la Potlogi, 30.09.2017

Asociatia DAR DEVELOPMENT a organizat sâmbătă 30.09.2017, o excursie de documentare la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.

De la ora 13:00 am participat la lansarea volumului colectiv „Lucrări ale conferinței Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești-Interferențe Multietnice și Modernitate pe Drumul Sudului”, in Droșcăria din cadrul Curții Domnești de la Potlogi.




Foto: Marin Constantin

Prin intermediul specialiștilor și pasionaților pe care i-a invitat să participe la evenimentul anual interdisciplinar „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești”, Asociația culturală de tineret DAR DEVELOPMENT, și-a propus să găsească modalități de identificare și perpetuare a moștenirii istorice și spirituale brâncovenești.

Prima ediție a Conferinței „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești”, desfășurată în noiembrie 2016, a avut ca temă comemorarea celor 300 de ani de la trecerea la cele sfinte a vrednicului Mitropolit Antim Ivireanul, iar cea de-a doua ediţie organizată în 12 August 2017, a avut ca temă “Interferențe Multietnice și Modernitate pe Drumul Sudului”.

Conferința din anul acesta realizată printr-un proiect finanțat de Consiliului Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură, a fost menită să trezească interesul specialiștilor, dar și publicului larg pentru descoperirea urmelor etniilor întâlnite până la începutul secolului al-XX-lea în arealul Drumul Sudului care reprezenta în perioada medievală un sistem de drumuri care se întindea de la raiaua Giurgiu trecând prin București și Târgoviște spre trecătorile munților.

Partenerii asociației în cadrul proiectului au fost: Arhivele Naționale ale României, Facultatea de Istorie a Universității București, Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Primăria Comunei Potlogi.

Mai multe fotografii de la tururile ghidate si lansare:
https://www.facebook.com/events/1719202028386381

marți, 26 septembrie 2017

Conferința „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”, 10 octombrie

Conferința „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”, 10 octombrie, ora 18:30

Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, Blvd. Ion C. Brătianu nr. 2



Comunicat de presă

Asociația Istoria Artei are plăcerea să vă invite marți, 10 octombrie, începând cu ora 18:30, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, la o nouă conferință din cadrul proiectului „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”.

Între personalitățile culturale ale trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat de noi și care au avut inspirația de a lăsa ceva „în urmă”, arhitecții („arhitectonii”, cum li se mai spunea până în secolul XIX) ocupă un loc aparte. Beneficiari ai unor studii de specialitate, dublate de imaginație și bun gust, ei au lăsat posterității clădiri mai mari sau mai mici (instituții administrative, spaţii comerciale sau case) de care, de unele, ne bucurăm și astăzi. De epocă, stil artistic, estetică, realizare inginerească, tipul materialelor etc. s-au ocupat și se ocupă istorici de arhitectură și critici de artă, ingineri constructori. În cazul de față vom încerca să arătăm originea socială și unele date biografice ale unora dintre acești arhitecți, trăitori în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Prezintă:

istoric genealogist Mihai Alin Pavel
Date biografice mai puțin cunoscute despre arhitecții din a doua jumătate a sec. XIX

istoric de artă dr. Oana Marinache
Arhitecți necunoscuți din Bucureștiul anilor 1860-1900

dr. arh. Ruxandra Nemțeanu
Lucrări ale inginerului-arhitect E. Ciocaneli

Participanții vor primi gratuit caietul de activități realizat în cadrul proiectului cu sprijinul financiar al ARCUB.

Finanțatori:

„Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.”

Proiect editorial online co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Parteneri:

Arhivele Naționale ale României, Ordinul Arhitecților din România, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Asociația ARCHÉ, Elite Art Gallery

Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației Istoria Artei:

http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/

www.arhivadearhitectura.ro



















duminică, 24 septembrie 2017

Tururi ghidate octombrie

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 12:00 Patrimoniul feroviar din zona Gării de Nord
https://www.facebook.com/events/777068902475476
Durată: 1,5 - 2 ore
Taxă de participare: 20 lei
Punct de întâlnire: Monumentul ing. Gheorghe Duca, din fața Gării de Nord




ora 16:00 Istoria proprietăților de la Șosea
https://www.facebook.com/events/277749599410554
Durata: 2 ore
Cost: 20 lei
Punct de întâlnire: Piațeta și Monumentul Regelui



Duminică, 22 octombrie, ora 12:00 Plimbare pe strada Dionisie Lupu
https://www.facebook.com/events/488870024811292
Durata: 1,5-2 ore
Cost: 20 lei
Punct de întâlnire: Old Nick Pub, str. Dionisie Lupu nr. 88

Tururile se reprogramează, în condiții meteo nefavorabile.

Inscrierile se fac la tururighidate@gmail.com, pana in joia precedenta sfarsitului de saptamana, cu confirmarea noastra de includere pe lista de pe Facebook, in limita locurilor disponibile.

Copiii pana in 14 ani participa gratuit.

Pentru contramandarea rezervarii, va rugam sa ne anuntati tot pana in joia precedenta, pentru a putea a avea timp sa acceptam alti doritori.

Plata se face cu cateva minute inainte de inceperea turului, iar in unele cazuri (persoane care au „blocat” locurile in lunile iulie-septembrie si nu au anuntat renuntarea/neparticiparea) cu plata in avans, prin transfer online.

Va invitam si pe grupul https://www.facebook.com/groups/1848542555412414/

Va multumim si va asteptam!

vineri, 22 septembrie 2017

Paul Gottereau, regal în arhitectură, 3 octombrie, ora 18:30


au plăcerea să vă invite la evenimentul de lansare 

Paul Gottereau, regal în arhitectură
autor: istoric de artă dr. Oana Marinache
Editura Istoria Artei, Colecția Arhitecți de neuitat, 2017


Design: Cristian Gache 

Marți, 3 octombrie, începând cu ora 18:30
Librăria Mihai Eminescu (sala de conferință din subsol)
Bd. Regina Elisabeta nr.16, Sector 3
Locuri pe scaun: 55
Locuri în picioare: 10

Paul Gottereau (1843-1924) este cel mai prolific dintre arhitecții străini ai sfârșitului de secol XIX-lea și lui îi datorăm, în bună măsură, atmosfera pariziană pe care o imprimă Bucureștiului prin unele reședințe sau clădiri publice. 
Tocmai faima de care s-a bucurat în rândul protipendadei și a familiei regale a condus însă la marginalizarea lui din istoria arhitecturii și la evitarea atribuirii unor lucrări importante, existente și astăzi. 
Patru construcții sunt prezentate întotdeauna în albumele bucureștene - cele două palate regale, C.E.C.-ul și B.C.U.-ul - fiind într-adevăr emblematice pentru capitala noastră, dar ele nu reprezintă decât o foarte mică parte din activitatea sa, după cum vom vedea în cel de-al cincilea album din colecția „Arhitecți de neuitat”.



Partener: Arhivele Naționale ale României
Finanțatorii proiectului editorial: Imobiliara Chrissoveloni, TPA Romania, New Europe Capital

RSVP: edituraistoriaartei@gmail.com până în 1 octombrie

duminică, 17 septembrie 2017

Comunicat proiect Arhiva de arhitectura

Comunicat de presă

Lansarea proiectului „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”

Proiectul cultural și editorial online inițiat de Asociația Istoria Artei în 2013 și realizat în 2014 cu tema „Arhiva de arhitectură: 1830-1860” și în 2015 ca „Arhiva de arhitectură: casele arhitecților din București continuă și anul acesta cu o nouă etapă „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”.

Cu ocazia Zilelor Bucureștiului și Europene ale Patrimoniului am organizat în perioada 15 – 17 septembrie trei tururi ghidate gratuite, susținute de istoric de artă dr. Oana Marinache, la care am înregistrat 35, 36 și respectiv 39 participanți reprezentanți din arhitecți, ingineri, istorici, ghizi turistici, sociologi, economiști, membri ai presei și public larg, pasionat de istoria orașului și arhitecturii.

Activitățile proiectului „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii” continuă săptămâna aceasta cu lansarea oficială de joi, 21 septembrie, începând cu ora 19:30, la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din strada Batiștei nr. 15, sector 2. Participanții vor afla mai multe despre activități, echipă, calendarul de lucru și vor primi gratuit caietul de activități realizat în cadrul proiectului cu sprijinul financiar al Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB. Acesta conține 8 pagini, este format A5, a fost tipărit color și va fi distribuit gratuit tuturor participanților la tururi, conferințe, ateliere pentru elevi și familii precum și instituțiilor culturale partenere.


În școlile bucureștene vom organiza o serie de ateliere de istorie urbană, prezentând elevilor și cadrelor didactice evoluția caselor și a modului de desfășurare a activității comerciale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

La sfârșit de săptămână, istoricul Alina Havreliuc va susține activități gratuite pentru familii în cadrul evenimentului „Grădina cu Artiști” în Parcul Kiseleff:

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 12-13, ateliere gratuite
Duminică, 24 septembrie, ore 11-13, ateliere gratuite

Pentru înscrieri: ateliereistorieurbana@gmail.com până vineri, 22 septembrie

Toate materialele tiparite sunt gratuite și rămân în posesia copiilor.

Finanțatori:

„Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.”

Proiect editorial online co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”


Parteneri:

Arhivele Naționale ale României, Ordinul Arhitecților din România, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Asociația ARCHÉ, Elite Art Gallery

Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației Istoria Artei:

http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/

www.arhivadearhitectura.ro

vineri, 15 septembrie 2017

Ateliere gratuite: Arhiva de arhitectura, 23-24 septembrie

In cadrul proiectului cultural „Arhiva de arhitectura: case si pravalii”, istoricul Alina Havreliuc va sustine si evenimente gratuite pentru familii la „Gradina cu Artisti”:


Sambata, 23 septembrie, 12-13, ateliere gratuite

Duminica, 24 septembrie, 11-13, ateliere gratuite

Pentru inscrieri: ateliereistorieurbana@gmail.com

Toate materialele tiparite sunt gratuite si raman in posesia copiilor.



Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.”

joi, 14 septembrie 2017

Lansarea proiectului „Arhiva de arhitectura: case si pravalii”, 21 septembrie, ora 19:30

Asociația Istoria Artei are plăcerea să vă invite joi, 21 septembrie, începând cu ora 19:30, la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din strada Batiștei nr. 15, sector 2, la evenimentul de lansare al proiectului cultural și editorial online „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii”.


Participanții vor primi gratuit caietul de activități realizat în cadrul proiectului cu sprijinul financiar al ARCUB.



Evenimentul se desfășoară în limba română și participarea este gratuită.

Finanțatori:

„Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.”

Proiect editorial online co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Parteneri:
Arhivele Naționale ale României, Ordinul Arhitecților din România, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Asociația ARCHÉ, Elite Art Gallery

https://www.facebook.com/events/170978570127996