vineri, 12 iunie 2015

Conferință arh. Edmond Van Saanen-Algi, 18 iunie, ora 19:00, Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu vă invită la o nouă conferință, susținută de Oana Marinache, despre Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor.

Purtând un patronim cu consonanţe olandeze, deşi familia era deja stabilită în Ţara Românească de trei generaţii la naşterea lui, Edmond Van Saanen a apărut multor istoriografi ai arhitecturii româneşti, până şi lui Grigore Ionescu şi lui Gheorghe Curinschi-Vorona, care nici măcar nu îl citează în monumentalele lor istorii ale arhitecturii româneşti, drept o figură meteorică a unui arhitect străin, în trecere prin România.


Design: Ștefan Csampai, M.M.B.


Viaţa
Născut la 21 octombrie/5 noiembrie 1882 într-o familie din burghezia cosmopolită franco-neerlandezo-italiană, perfect integrată în societatea bucureşteană, care graţie succesivelor căsătorii ale mamei sale, Louise Bruzzessi (1864-1938) cu colonelul Alexandru Algiu (1848-1906) care îl va şi adopta, şi apoi cu Constantin C. Arion (1855-1923), va pătrunde până în închisa lume a protipendadei, Van Saanen-Algi a avut o educaţie îngrijită. După pensionatul Schewitz-Thierrin din Bucureşti şi bacalaureatul la Iaşi, face studii de arhitectură între 1901-1902 la Şcoala Politehnică de la München şi apoi la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase (1905-1914) de la Paris, unde este un fidel vizitator al muzeelor, al săliilor de concert şi de teatru, al spectacolelor avangardiste ale Baletelor ruseşti. Pe aceşti dansatori îi desenează cu pasiune, consacrându-le mai multe expoziţii. Prima expoziţie pariziană a avut loc între 31 martie - 14 aprilie 1914 la Galerie Devambez sub titlul ”Exposition de dessins de M. E. van Saanen-Algi, Danseurs”. Într-un interviu acordat revistei Ilustraţiunea Română din 3 martie 1937, Van Saanen Algi declara că a organizat această primă expoziţie “îndemnat de Isadora Duncan şi de marele Rodin… Am expus o serie de desenuri de dans inspirate de Isadora Duncan şi baletele ruseşti. Această expoziţie a fost o foarte mare încurajare în cariera mea graţie succesului moral şi material obţinut.” Cu acelaşi prilej îşi expune şi concepţia despre artă « În general, în artă mi-a plăcut mai cu seamă expresiunea vieţii. Fie în portret, fie în corpul în plină acţiune – dinamismul. Naturile moarte oricât ar fi de splendid redate, mă lasă mai rece decât licărirea vietii într’un zâmbet, o privire, sau încordarea muşchilor într-un efort. Am căutat, lucrând după natură şi numai după natură prin mii şi mii de schiţe, să observ şi să sintetizez mişcarea.”

Cariera
În 1915 realizează lucrări de amenajare la conacul familiei Chrissoveloni de la Ghidigeni, judeţul Galaţi; transformări la pavilionul de administraţie (arcade), marea sală de concert şi tenis, pavilionul de vânătoare, casa administratorului, pergole, colonadă, teren tenis. Tot în acel an consemnează menajări la Casa Manole Diamandi din str. Columb nr. 5, din Bucureşti. În 1916 i se solicită serviciile pentru reamenajarea Legaţiei Greceşti la Bucureşti. În perioada 1916-1918 este angajat la Direcţiunea Baracamentelor, la Construcţia Barăcilor Sanitare şi Militare, realizeazând lucrările sanitare. În 1919 reamenajează grădina fostă Ambasador pentru Constantin Tănase, construind în strada Academiei un nou teatru de vară ce va fi cunoscut cu numele de Grădina Cărăbuş. În 1924 a fost fondatorul primului birou de arta reclamei, în atelierul din str. Biserica Enei, nr. 11 bis, făcând reclame pentru sucursala Fiat la Bucureşti.

Edmond Van Saanen-Algi este co-autorul celor doua monumente ale captialei: Palatul Academiei de Studii Economice și Palatul Telefoanelor.

http://edmondvansaanenalgi.blogspot.ro/

Despre conferențiar:


Oana Marinache este istoric de artă licenţiat al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi și într-un program P.O.S.D.R.U. R.E.A.D. al Academiei Române. Lucrarea monografică de debut, „Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din Bucuresti” (Editura ACS), a fost lansată în 2012. În 2013 a publicat lucrarea de licență, „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” (Editura ACS). În 2014 a tradus și editat Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919 și a scris „Louis Pierre Blanc, o planșetă elvețiană în serviciul României” (co-autor Cristian Gache, Editura Istoria Artei), precum și „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (Editura ACS). În 3 aprilie 2015 a lansat la Palatul Suțu albumul „Arhiva de arhitectură 1830-1860: o colecție unică de planuri și schițe”, al cărei co-editor este, alături de Cristian Gache, lucrare care cuprinde și o parte din proiectele publice din domnia lui Bibescu Vodă (Editura Istoria Artei).
Ultima aparitie editoriala este „Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor", o lucrare semnata de istoricii de artă drd. Oana Marinache și dr. Gabriel Badea-Păun, fiind al doilea volum din colecția „Arhitecți de neuitat” și apare într-o concepție grafică a lui Cristian Gache.

Past event cu Oana Marinache

https://www.facebook.com/events/872129346207883/
https://www.facebook.com/events/575724532562943/
https://www.facebook.com/events/1483653598571320/
https://www.facebook.com/events/655559904497352/?ref=5
https://www.facebook.com/events/534563546648387/?ref=5

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Următoarele conferinţe de joi, iunie - iulie 2015

Joi, 25 iunie 2015, ora 19.00: "Din decembrie până în iunie: 1989 - 1990. După 25 de ani” cu Liviu Tofan

Joi, 2 iulie 2015, ora 19.00: "Fotograful Ioan Niculescu" cu Emanuel Bădescu

Joi, 9 iulie 2015, ora 19.00: "De la Sfântul Gheorghe la Sfântul Dumitru: 15 parcelări de locuinţe-tip în Bucureşti (1910-1906") cu Andrei Răzvan Voinea
POSTS

joi, 11 iunie 2015

Orașul uitat, Muzeul Municipiului București, 15 iunie, ora 18.30







Una din rarele ocazii când fotografiile-document ale lui Dan Vartanian ies în stradă.

► CE? Cele mai bune fotografii-unicat din anii '70-'80 cu locuri pitorești care mai există și azi, distrugerea fără precedent pe timp de pace a unor zone rezidențiale vechi de peste un secol, dar și transformarea socialistă a Bucureștiului.

► DE CE? Dacă ai vedea că orașul în care ai crescut se schimbă dramatic, ai pune mâna pe aparatul foto și ai documenta ce se întâmplă, chiar dacă uneori e interzis?

► UNDE? Pe gardul Palatului Suțu (Muzeul Municipiului București)

► CÂND?

Vernisajul: 15 iunie 2015, ora 18:30

Vizitare: o lună întreagă, până pe 15 iulie 2015.


În premieră, orașul de acum peste 30 de ani, uitat de mulți, iese la lumină. Explorează un București care a fost odată. Admiră, revoltă-te și fii surprins când vei vedea cum a fost orașul odată, cum au fost șterse din istorie bucăți din el, dar și forma nouă pe care a căpătat-o.

Proiect susținut de:

Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestiul meu drag
Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu
Rezistența Urbană

Parteneri:

Orasul lui Bucur
Arhiva de Arhitectura/Asociația Istoria Artei
Bucuresti Realist
TheHungry Mole
Cristian Oeffner Oprea
Idei Urbane
Fundatia Calea Victoriei

https://www.facebook.com/events/892996600770171/

joi, 4 iunie 2015

StreetDelivery 2015 - Palate bucureștene

Asociația Istoria Artei propune pentru StreetDelivery 2015 un proiect de educație non-formală despre istoria orașului, a arhitecturii și artelor decorative care vizează reședințele domnești și boierești din București.

În urma succesului înregistrat de Noaptea Muzeelor la Palatul Suțu, în 16 mai 2015 - în prezent organizăm și o expoziție la Palatul Suțu cu desenele realizate atunci de copiii participanți - am dori lărgirea temelor și istoriei la alte palate și familii boierești/domnești.



Temele poveștilor și fișelor de lucru vor fi: 
Curtea Veche, Curtea Arsă
Palatele brâncovenești, Palatul Ghica Tei, Palatul Știrbey
Podul Mogoșoaiei ca zonă rezidențială
Casele de boieri, Palatul Suțu

Atelierul este împărțit în prezentări vizuale, interactive și activitățile creative pe bază de fișe de lucru, dar și la libera inspirație a copiilor.

În prezent, de coordonarea activităților pentru copii se ocupă istoric Alina Havreliuc. Au contribuit la pregătirea materialelor pentru copii: istoric Alina Havreliuc, istoric de arta Oana Marinache, grafician Cristian Gache, urbanist Andrei Popescu.

https://www.facebook.com/events/1114783345204198/

Street Delivery X e despre Amprenta de Carbon
București, 12-14 iunie 2015

Street Delivery este prototipul unui micro-univers urban, strada valorificată ca bun public, așa cum ar trebui ea să fie. Un eveniment responsabil care își responsabilizează participanții, o platformă pentru ideile care contribuie la un oraș mai prietenos. În 10 ani, Street Delivery s-a și aglomerat peste măsură, dovadă că nevoia de spațiu public este stringentă. Din păcate, proiecte și idei fantastice au ajuns uneori să fie acoperite de zgomotul de fond. Așa că, o dată cu SDX, regândim întregul eveniment pentru a pune în valoare ideile care schimbă orașul.

http://street.delivery/index.php/program/

vineri, 29 mai 2015

1 IUNIE 2015, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI



Muzeul Municipiului București-Palatul Suțu inaugurează, de Ziua Internațională a Copilului, o expoziție de desene, realizată de copii... pentru copii și adulți.

Expoziția „Palatul Colorat”, care poate fi vizitată începând cu 1 iunie, ilustrează Palatul Suțu, așa cum este văzut de cei mici, în desenele realizate la atelierul de istorie urbană, organizat de Asociația Istoriei Artei la Muzeul Municipiului București, de Noaptea Muzeelor 2015.

Atelierul pentru copii a avut loc pe 16 mai, în sera Muzeului Municipiului București - Palatul Suțu și a strâns peste 60 de participanți. Tema atelierului a fost povestea Palatului Suțu, coordonatori fiind istoricul Alina Havreliuc, arhitectul Costin Gheorghe și istoricul de artă Oana Marinache. Planșele au fost pregătite de graficianul Cristian Gache.

Lucrările realizate în cadrul atelierului dezvăluie mai multe versiuni ale unei clădiri-simbol a Capitalei și reprezintă o incursiune în imaginația celor mici, precum și percepția acestora asupra instituției.

miercuri, 20 mai 2015

Albumul „Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor”, 2 iunie, ora 18:30, B.C.U.



Comunicat de presă
Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor



Asociația și Editura Istoria Artei au plăcerea să anunțe apariția albumului monografic dedicat arhitectului român Edmond Van Saanen-Algi (1882-1938).



Albumul, realizat de istoricii de artă drd. Oana Marinache și dr. Gabriel Badea-Păun, este al doilea volum din colecția „Arhitecți de neuitat” și apare într-o concepție grafică a lui Cristian Gache.

Arhitect, decorator, compozitor, dramaturg, desenator și pictor, Edmond Van Saanen-Algi, personalitate de prim rang a lumii artistice a primei jumătăți a secolului al XX-lea este co-autorul a două simboluri bucureștene: Palatul Academiei de Studii Economice și Palatul Telefoanelor.



Prezentarea albumului va avea loc marți, 2 iunie, de la ora 18:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Corp Dacia, str. Boteanu nr. 1.




Proiectul editorial a beneficiat de sprijinul financiar al doamnei Mihaela Stoica și al domnului John Chrissoveloni. Albumul are 208 pagini și este realizat în format 16,5 cu 23,5 cm, duotone și policromie. Pentru a putea intra în posesia albumului la evenimentul din 2 iunie, vă rugăm să achitați suma de 40 de lei+comision de transfer în contul Asociatiei: RO27INGB0000999902777826 deschis la ING Bank Iancului. Pentru alte detalii, precum și pentru confirmarea prezenței la eveniment, vă rugăm să ne contactați la edituraistoriaartei@gmail.com sau telefonic la 0732.209.495 până în 1 iunie.

Albumul „Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor” va fi disponibil începând cu luna iunie la standurile Muzeului Municipiului București, Muzeului Național de Istorie a României, în Librăria „Mihai Eminescu”, Librăriile „Cărturești” și „Humanitas”, precum și în Librăria „Bizantină”.

Parteneri: Biblioteca Naţională a României, Muzeul Național de Artă al României, Arhivele Nationale ale României, Imobiliara Chrissoveloni







Design grafic: Cristian Gache

luni, 18 mai 2015

Bucureștiul multicultural: 10 trasee urbane de arhitectură

Asociația Istoria Artei a câștigat de la Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României o finanțare nerambursabilă de 5000 lei pentru tipărirea a două broșuri „Bucureştiul multicultural: 10 trasee urbane de arhitectură” cu informații despre arhitecții și inginerii armeni, italieni, nemți și evrei care au creat în București în a doua jumătate a sec. al XIX-lea - perioada interbelică a sec. al XX-lea.



Proiectul public va demara la 1 septembrie 2015, urmând să organizăm mai multe evenimente de prezentare a lucrărilor tipărite. Vom prezenta informațiile și mai multe detalii în luna octombrie și pe http://bucurestiulmulticultural.blogspot.ro

http://www.dri.gov.ro/lista-programelorproiectelor-castigatoare-sesiunea-mai-2015/

luni, 11 mai 2015

► ORAȘUL UITAT ▬ fotografiile lui Dan Vartanian ◄



https://www.facebook.com/events/1428699977436021/



Prima dată când fotografiile-document ale lui Dan Vartanian ies în stradă, chiar în locul unde au fost făcute acum mai bine de 30 de ani.

► CE? Fotografii-unicat cu cartierele Uranus, Izvor, Antim și Rahova, înainte și în timpul demolărilor ceaușiste din anii '80, care le-au distrus sau le-au mutilat ireversibil. Case, biserici, destine, povești, dispărute sub lama buldozerelor.

► UNDE? Palatul Parlamentului (Casa Poporului), intrarea spre Camera Deputaților, cea dinspre parcul Izvor și b-dul Națiunile Unite. Afară, pe gard!

► DE CE? Dacă ai vedea că orașul tău dispare, ai documenta ce se întâmplă, chiar dacă-i interzis? Asta a făcut Dan Vartanian în plină furie a demolărilor ceaușiste.

► În premieră, orașul dispărut acum peste 30 de ani și uitat de noi toți iese la lumină!

Hai și tu să explorezi un București care a fost odată și pe care probabil nu l-ai cunoscut. Revoltă-te când vei vedea cum a fost ștearsă istoria Bucureștiului.

ORAȘUL DISPĂRUT te așteaptă:

▬ la vernisajul expoziției: 16 mai 2015, ora 11:00
▬ o lună întreagă, până pe 16.06.2015


Proiect susținut de:

Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestiul meu drag
Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu
Rezistența Urbană

Parteneri:

Orasul lui Bucur
Arhiva de Arhitectura
Bucuresti Realist
TheHungry Mole
Cristian Oeffner Oprea
Idei Urbane
Fundatia Calea Victoriei

Expoziție găzduită de Parlamentul Romaniei Camera Deputatilor Pagina Oficiala