joi, 19 noiembrie 2015

Lansare album Carol Benisch, Casa Mincu, 15.12.2015, ora 18:30

Asociația și Editura Istoria Artei vă invită la evenimentul dedicat albumului monografic al arhitectului Carol Benisch marți, 15 decembrie, de la ora 18:30, la Casa Mincu din str. Arthur Verona nr. 19. Cu ocazia lansării vor prezenta istoric de artă dr. Oana Marinache, dr. arh. Adrian Crăciunescu, arh. Raluca Zaharia.



Design: Cristian Gache

Albumul prezintă activitatea arhitectului Karl Böhnisch/Carol Benisch (1822-1896), născut în Imperiul Austriac, dar într-o zonă care astăzi aparține Republicii Cehe. Sosirea acestui tânăr de doar 25 de ani în 1847 și angajarea lui în serviciul public al Țării Românești, ca arhitecton mănăstiresc, alături de Johann Schlatter (1805-1864), marchează o etapă importantă de deschidere a marilor șantiere de reclădire a instituțiilor de cult, multe dintre ele ce se doreau a fi scoase de sub proprietatea mănăstirilor grecești din spațiul Imperiului Otoman.

Una dintre suprizele cercetării de arhiva a fost că Benisch a fost angajat ani de-a rândul (1858-1869), ca arhitect coordonator al lucrărilor de întreținere și extindere a Teatrului Național, proiectat de arhitectul vienez Anton Hefft. De asemenea, implicarea lui Benisch în proiectarea Palatului Academiei (Universității), alături de consacratul arhitect român Alexandru Orăscu, aruncă o cu totul altă lumină asupra istoriei instituției. Benisch a fost și antreprenorul corpului central în perioada 1865-1872.

Începând cu anii '60 ai secolului al XIX-lea, începem să identificăm și lucrări rezidențiale pentru comanditari privați (Petrovici-Armis, Marghiloman, Plagino, Patzelt, Ordinul Diaconeselor), dar și implicarea sa în diferite lucrări de reparație ale instituțiilor statului, cele mai multe fiind biserici și mănăstiri bucureștene. Experiența sa vastă și prestigiul de care se bucura în serviciul public fac ca activitatea lui Benisch să se intensifice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin construirea Azilului Doamna Elena, continuarea șantierului Catedralei romano-catolice Sf. Iosif (pentru care a fost decorat de Sfântul Scaun), construirea Azilului „Domnița Bălașa” și a Spitalului Brâncovenesc, reconstruirea Bisericii „Domnița Bălașa”, proiectarea Bisericii Sf. Petru și Pavel din Constanța.

Carol Benisch a deținut vaste terenuri în zona Cișmigiului, străzilor Povernei-Vasile Alecsandri, Kiseleff și Luminei/Christian Tell, construind mai multe case sau parcelând proprietățile. Un loc aparte am acordat reconstituirii istorice și virtuale a casei arhitectului Carol Benisch din str. Christian Tell nr. 16, recent demolate. Importante informații au ieșit la lumină și despre activitatea fiului său, arhitectul Oscar Benisch (1866-1925), precum și despre fratele său, conductorul Josef Benisch.

Echipa proiectului a fost compusă din graphic designer Cristian Gache, arhitect Raluca Zaharia, urbanist Andrei Popescu, istoric genealogist Mihai Alin Pavel, traducătoare Ionela Haralambie și Ruxandra Ștețca.

Lucrarea apare cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din timbrul arhitecturii, Ambasadei Cehiei și Forumului Cultural Austriac. Parteneri ne-au fost și Arhivele Naționale ale României.

Date tehnice: format landscape 23,5 cu 16,5 cm, interior duotone și C.M.Y.K., 208 pagini, preț de achiziție 11 lei

http://eia.ro/arhitectideneuitat/carol-benisch/

https://www.facebook.com/events/927589457357364/

duminică, 15 noiembrie 2015

Expoziție, 6 decembrie, ora 17:00, Palatul Mogoșoaia


Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia vă invită duminică, 6 decembrie, de la ora 17:00 la vernisajul expoziției „Așezămintele Brâncovenești: 1835 – 2015”, care va fi deschisă publicului între 6 decembrie 2015 – 2 februarie 2016, în holul de la etajul Palatului Mogoșoaia. La eveniment vor prezenta istoricul de artă Oana Marinache și urbanistul Andrei Popescu.


Expoziția este alcătuită dintr-o serie de fotografii istorice inedite și din reconstituirile virtuale ale corpurilor Spitalului Brâncovenesc și Azilului „Domnița Bălașa”. În 2015 sărbătorim 180 de ani de la testamentul ctitoricesc al bănesei Safta Brâncoveanu și 130 de ani de la ridicarea celei de-a patra Biserici „Domnița Bălașa”, dar comemorăm și 30 de ani de la demolarea complexului din centrul orașului.

Așezămintele Brâncovenești au fost, mai bine de 150 de ani, un model instituțional filantropic, religios și spitalicesc de seamă, capabile să se administreze și dezvolte pe baza averii și arenzilor moșiilor brâncovenești cu care au fost înzestrate. Extinderea complexului, cu noi clădiri și dotarea cu aparatură modernă, cu personal de cea mai înaltă pricepere, s-a făcut prin grija și devotamentul epitropilor, descendenți ai ctitorilor, dar și prin râvna unor arhitecți, ingineri și constructori români și străini.

În perioada 15 septembrie - 15 noiembrie Asociația Istoria Artei a desfășurat proiectul cultural „Așezămintele Brâncovenești: 1835-2015” cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național în sesiunea III/2015 Patrimoniu cultural material. Proiectul și-a propus să recupereze memoria acestui edificiu dispărut și să cinstească activitatea oamenilor care au contribuit la apariția și dezvoltarea lui.




joi, 5 noiembrie 2015

Gaudeamus 2015, stand MMB 322, nivel 7.70





In perioada 18-22 noiembrie 2015, cartile Editurii Istoria Artei vor fi prezentate publicului la standul 322 al Muzeului Municipiului Bucuresti de la nivelul 7.70 al Targului de carte Gaudeamus, de la Romexpo.

Este pentru prima data cand ne putem intalni cu vizitatorii Targului Gaudeamus (intre orele 9:30 - 15.30) si oferi povestile dedicate arhitectilor, istoriei orasului si lucrarile de memorialistica.




Adresam multumiri echipei Muzeului Municipiului Bucuresti care ne-au oferit aceasta ocazie!



Oana Marinache, Cristian Gache, Louis Pierre Blanc, o planșetă elvețiană în serviciul României, Ed. Istoria Artei, 2014



Oana Marinache, Gabriel Badea-Păun, Edmond Van Saanen-Algi, de la baletele rusești la Palatul Telefoanelor, 2015


Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă (1916-1919), 2014 si 2015


Elisa Brătianu, Memorii, 2015


Oana Marinache, Cristian Gache (ed.), Arhiva de arhitectura: 1830-1860, 2015



vineri, 30 octombrie 2015

Expozitie, 12 noiembrie, ora 18:30, Casa Fr. Schiller

Comunicat de presă
Așezămintele Brâncovenești: 1835 – 2015
Reconstituire istorică și virtuală

În perioada 15 septembrie - 15 noiembrie Asociația Istoria Artei desfășoară proiectul cultural „Așezămintele Brâncovenești: 1835-2015” cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național în sesiunea III/2015 Patrimoniu cultural material.

Joi, 12 noiembrie, de la ora 18:30, vă invităm la vernisajul expoziției „Așezămintele Brâncovenești: 1835 – 2015” care are loc între 12 - 27 noiembrie la Casa de cultură „Friedrich Schiller”, din str. Batiștei nr. 15.

Design: Cristian Gache si Andrei Popescu

Expoziția este alcătuită dintr-o serie de fotografii istorice inedite și din reconstituirile virtuale ale corpurilor Spitalului Brâncovenesc și Azilului „Domnița Bălașa”. La eveniment vor vorbi istoric de artă Oana Marinache și urbanist Andrei Popescu. Expoziția va fi prezentată și la Palatul Mogoșoaia în perioada 2 – 23 decembrie.

În 2015 sărbătorim 180 de ani de la testamentul ctitoricesc al bănesei Safta Brâncoveanu și 130 de ani de la ridicarea celei de-a patra Biserici „Domnița Bălașa”, dar comemorăm și 30 de ani de la demolarea complexului.

Echipa proiectului și-a propus cu această ocazie reconstituirea istoriei Așezămintelor Brâncovenești, a căror moștenire a dăinuit din veacul al XVIII-lea până la 1984-1985. Proiectul a avut mai multe componente de valorificare a patrimoniului: cercetarea de arhivă a fondurilor legate de Așezămintele Brâncovenești, etapa de reconstituire digitală a clădirilor complexului spitalicesc, susținerea a 3 conferințe, organizarea unui tur ghidat la Biserica Domnița Bălașa, organizarea de ateliere pentru elevi în școlile bucureștene, tipărirea unor broșuri și pliante, publicarea de articole și organizarea unei expoziții cu reconstituirile virtuale.

Echipa proiectului: istoric de artă Oana Marinache (coordonare), urbanist Andrei Popescu, istoric Alina Havreliuc, fotograf și grafician Cristian Gache, doctorand arh. Andrei Răzvan Voinea, comunicare Gabriela Ristea, responsabil financiar Roxana Alina Istudor

Finanțator: Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Ordinul Arhitecților din România, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Idei Urbane, Muzeul Municipiului București, Bucureștii Vechi și Noi, Orașul lui Bucur, Bucureștiul Meu Drag, Analiza istorico-arhitecturală, Logotype

Prezentarea activităților proiectului se realizează prin:

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Conferința „Povestea unei reconstituiri 3D”, 10 noiembrie, ora 11:00, Caru cu Bere

Marți, 10 noiembrie, de la ora 11:00, vă așteptăm la Povești din București, la Caru cu Bere, unde vă vom prezenta etapele istorice și ale reconstituirii digitale ale Așezămintelor Brâncovenești.
Conferențiari: istoric de artă Oana Marinache, urbanist Andrei Popescu

Design: Studio Casa Voc

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

joi, 22 octombrie 2015

Prezentarea proiectului „Bucureștiul multicultural”



Prezentarea proiectului „Bucureștiul multicultural: 10 trasee urbane de arhitectură”



5-6 noiembrie 2015, ora 18:30



Design: Cristian Gache

Asociația Istoria Artei a realizat în cursul anului 2015 proiectul editorial „Bucureștiul multicultural: 10 trasee urbane de arhitectură”, publicând la Editura Istoria Artei o broșură în două volume despre activitatea arhitecților și inginerilor străini sau provenind din minoritățile etnice, care au lucrat în București.


Broșura apare în format A5, color, în două volume, 32 pagini/volum, într-un tiraj de 500 exemplare/volum, costurile de tipar fiind asigurate printr-o finanțare nerambursabilă câștigată prin concurs în sesiunea mai 2015 de la Departamentul pentru Relații Interetnice.

Primul volum conține informații despre viața și cariera arhitecților și inginerilor:
armeni Cristofi P. Cerchez, Grigore și Nicolae P. Cerkez; prusaci și germani Josef Hartl, Joseph Weltz, Ioan Sperl, Carl Meyer, Alexander von Montbach, Rudolph von Borroczyn, Friedrich Scheller, Oscar Maugsch, Johann Storck, Karl Weyrach, Maximillian Tonolla; croat Luigi Ludovic Lipizer.

Cel de-al doilea volum prezintă viața și activitatea arhitecților și inginerilor: italieni Giovanni Balsano, familia Bonomelli, Gaetano A. Burelly, Petre A. Tabai, Josef Piantini, Giulio Magni, Cesare Fantoli, Mario Stoppa, I Vignali & E. Gambara, frații Axerio, familia Asquini; ceh Anton Onderka; polonez Siegfried Kofsinski; evrei Leonida Negrescu, Hermann Clejan. Un capitol aparte este dedicat sinagogilor existente și dispărute, rodul cercetărilor istoricului dr. Anca Tudorancea (Ciuciu) de la Arhiva C.S.I.E.R.

Prezentarea proiectului va fi facută de istoric de artă drd. Oana Marinache în data de 5 noiembrie, la Casa de cultură „Friedrich Schiller” în cadrul conferinței „Arhitecți și ingineri germani II” și împreună cu istoric dr. Anca Tudorancea în data de 6 noiembrie la Casa Filipescu – Cesianu. Conceptul grafic îi aparține lui Cristian Gache.

Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Muzeul Municipiului București și Asociația Istoria Artei pun la dispoziția participanților la evenimente 200 de exemplare din broșura „Bucureștiul multicultural”.

Distribuția a fost realizată în următoarele instituții culturale: Arhivele Naționale ale României, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Uniunea Armenilor din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, Centrul italian, Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din România

Mai multe detalii:

https://www.facebook.com/events/423064824549893/

http://bucurestiulmulticultural.blogspot.ro/

asociatiaistoriaartei@gmail.com






















Foto: Alexandru Dinu-Șerban










Foto: Cristian Gache

miercuri, 21 octombrie 2015

Conferinta „Arhitecti si ingineri germani in Bucuresti”, 5 noiembrie, ora 18:30

Comunicat de presă
Arhitecți și ingineri germani în București II

Asociația Istoria Artei și Casa de cultură „Friedrich Schiller” organizează joi, 5 noiembrie, de la ora 18:30, conferința „Arhitecți și ingineri germani în București”, în str. Batiștei nr. 15, încheind o serie de evenimente dedicate patrimoniului și personalităților din domeniul construcțiilor.

Design: Cristian Gache

Cea de-a doua parte a conferinței istoricului de artă Oana Marinache vizează câteva personalități germane din cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea precum Frederich Scheller (1821-1883), Oscar Maugsch (1857-?) și Johann Storck (1866-?). Invitatul special, arh. dr. Vlad Mitric-Ciupe, va prezenta „Arhitecții români de origine germană întemnițați politic de către regimul comunist”. În perioada 1944-1964 au fost închiși peste 150 de arhitecți. Studenți sau diplomați, cu toții au încercat să își păstreze o formă de independență în fața tăvălugului ideologic. Poate că cel mai nedrept au plătit arhitecții de origine germană, pentru simplu fapt că erau germani. Comunicarea va prezenta cadrul general și cazurile individuale ale arhitecților Helmuth Zeidner, Helmut Wenzel, Kurt Fromm și Jean Schafhutl.


Design: Cristian Gache

Proiectul Arhiva de Arhitectură www.arhivadearhitectura.ro a fost inițiat în 2013 de Asociația și Editura Istoria Artei și vizează selectarea și digitizarea prin fotografiere a unor importante mărturii legate de începuturile arhitecturii și ingineriei din București (documente, planuri, schițe). Etapa din 2015 a cercetărilor se axează pe punerea în valoare a caselor arhitecților bucureșteni.

Oana Marinache, cercetător, istoric de artă, coordonatoarea proiectului „Arhiva de arhitectură”, autoarea a mai multor monografii de arhitecți și trasee urbane de arhitectură bucureșteană, este doctorand al Universității Naționale de Arte din București.

Vlad Mitric-Ciupe, absolvent al Facultății de Arhitectură, Universitatea „Spiru Haret“ și al programului de master al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Doctor în arhitectură al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“. Asistent universitar doctor la Facultatea de Arhitectură a Universității „Spiru Haret“ din București.

Finanțatori:
Proiect cultural co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din „Timbrul arhitecturii”
Proiect editorial online co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiect cultural co-finanţat de A.R.C.U.B. și P.M.B. în cadrul Programului cultural „Ești București”

Parteneri ai proiectului: Arhivele Naționale ale României, Muzeul Municipiului București, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Bucureștiul Meu Drag, Orașul lui Bucur, Bucureștii Vechi și Noi, Idei Urbane, Arhitext, Analiza istorico-arhitecturală, Bună dimineața, București!, Asociația Arche, Evo Conta, Logotype

Prezentarea activităților proiectului se realizează prin: