vineri, 26 noiembrie 2021

Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecților

Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecților 

Asociația Istoria Artei continuă prin proiectele ei de cercetare să contribuie la o mai bună cunoaștere a istoriei arhitecturii românești, punând în valoare documente fotografiate sau scanate în arhivele publice și private.

 

Design: Editura Intaglio

Inițiat în ianuarie 2021, cu o fază pilot de 2 săptămâni, proiectul continuă în perioada noiembrie 2021 – noiembrie 2022 să prezinte istoriei Corpului Arhitecților. Acesta a fost un organism profesional din perioada interbelică, de la a cărui începuturi legislative se împlinesc 100 de ani (1921-2021) și 90 de ani de la înființare (1932-2022). În cadrul proiectului cultural „Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecților” am fotografiat deja 100  dosare noi, descoperind documente importante legate de starea lor civilă (certificate de naștere, căsătorie, obținerea cetățeniei), fotografii personale, diplome sau adeverințe de studii, recomandări profesionale sau din partea comanditarilor, liste cu lucrările lor, documente fiscale, adrese. Ele vor fi completate de documente din biblioteca arhitectului Mădălin Ghigeanu, precum și din alte colecții private.

În perioada următoare vom prelucra, încărca și prezenta zilnic dosarele personale, vom redacta articole, vom face fotografii pe teren cu lucrări de referință, iar toate acestea vor fi disponibile pe https://arhivadearhitectura.ro/galerie-arhitecti/, http://arhivadearhitectura.blogspot.com și https://adevarul.ro/blogs/oana.marinache

Pentru o mai bună cunoaștere a activității arhitecților interbelici ne propunem o serie de conferințe științifice lunare, în mediul online, precum și organizarea de tururi ghidate și vizite ale unor imobile. Primele evenimente la care vă invităm să participați sunt:

Conferințe științifice online

Luni, 29 noiembrie 2021, ora 18:30

130 de ani de la nașterea arh. Georges Cristinel

istoric de artă dr. Oana Marinache

Invitați speciali: istoric dr. Mircea Pașca și Gellu Brich

 

Miercuri, 8 decembrie 2021, ora 18:30

Lucrări noi din creația bucureșteană a arh. Marcel și Iuliu Iancu

istoric de artă dr. Oana Marinache


Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Muzeul Național Peleș, Casa de cultură Friedrich Schiller, Universitatea Tehnică de Construcții - Facultatea de Inginerie în Limbi Străine

Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură


 

joi, 25 noiembrie 2021

Familia Macca: istorie, proprietăți, comenzi artistice, 25 noiembrie, ora 18:30

Conferința din 25 noiembrie este cea de-a treia din seria prezentărilor activității arhitectului elvețian John Elisée Berthet, de la a cărui naștere sărbătorim 170 de ani în 2021. Cercetătoarea Oana Marinache își propune să valorifice fondul familiei Macca, evocând personalitățile, refăcând istoricul proprietăților acestora, relația documentată cu arhitecții, antreprenorii, furnizorii și decoratorii.


                                                                 Design: Raluca Hoisan

Investigația de arhivă a pornit inițial din dorința de a realiza istoricul proprietății din fosta stradă Cosma, dar bogăția documentelor identificate în fondul Casa Școalelor al Arhivelor Naționale ale României depășește toate așteptările.

Elena Bălăceanu (m. 1912) a fost căsătorită mai întâi cu Constantin Caribolu, apoi cu colonelul Petre Macca (1843-1905), erou al Războiului de Independență. Au locuit în București în str. Carol nr. 3 și au deținut moșiile Miroși, Cocorăștii Caplii. În primăvara lui 1891 Elena Macca cumpără proprietatea din strada Cosma nr. 17 de la ofițerul Nicolae Rallet, casa veche având doar 5 încăperi și dependințe. Va extinde terenul și va demara noul proiect al unei reședințe spectaculoase.

Casa Macca este probabil cea mai cunoscută lucrare bucureșteană din creația arhitectului elvețian Berthet, ridicată în 1891 de antreprenorul italian Josef Piantini.  Pornind de la documente de familie, contracte, facturi și chitanțe, putem să aflăm și numele decoratorilor și să reconstituim aportul lor la realizarea componentelor artistice, repartizarea interioară a spațiilor, mobilierul comandat. În 1898 au fost realizate dependințele (grajduri, șopron) iar în 1911-1912 arh. Ion D. Berindey a coordonat lucrări de reparații, vopsitorie și curățătorie, a adăugat un geamlâc de fier la terasa de la etaj și a introdus un ascensor electric (Ateliere I. Haug).

Prin testamentul din 1896, Elena Macca a donat proprietatea din str. Cosma/azi Henri Coandă, cărți, icoane, tablouri și arme, precum și o sumă de bani Casei Școalelor din cadrul Ministerului Cultelor și Intrucțiunii Publice. Întreaga ei avere era estimată la 3 milioane de lei, din care casa din București fusese evaluată la 300000 lei iar obiectele și efectele la alte 400000 lei. Probabil cu această ocazie a fost preluată și arhiva de familie, care cuprinde acte ale familiilor Drugănescu, Căplescu, Caribolu, Macca, Rallet, Stamatin, Mavrodin, Chirculescu, dar și o colecție prețioasă de contracte, chitanțe, danii, testamente, polițe de asigurare, informații despre procese, ctitorii, opere de mecenat despre care vom aminti.

Pentru inscrieri: asociatiaistoriaartei@gmail.com pentru acces online 18:20 - 18:30

duminică, 14 noiembrie 2021

Cimitirul Bellu Evanghelic: personalităţi, artă şi arhitectură funerară, 17 noiembrie, ora 18:30

Miercuri, 17 noiembrie, ora 18:30

Conferinta online

Cimitirul Bellu Evanghelic: personalităţi, artă şi arhitectură funerară

Prezentarea durează aproximativ 2 ore şi se desfăşoară pe Google Meet.




joi, 28 octombrie 2021

J.E. Berthet, un arhitect elvețian la București, 28 octombrie


Conferință online

John Elisée Berthet, un arhitect elvețian la București
Joi, 28 octombrie, ora 18:30
istoric de artă dr. Oana Marinache


Design: Raluca Hoisan

Figura arhitectului elvețian John Elisée Berthet (1851-?) rămâne și astăzi învăluită în mister, nefiindu-ne cunoscut nici anul și locul încetării sale din viață. Totuși din 2013 (anul când i-am descoperit numele în legătură cu Casa Macca) și până în 2021 (anul în care sărbătorim 170 de ani de la nașterea sa) cercetarea arhivelor publice s-a dovedit extrem de fructoasă, documentele și planșele sale păstrându-se în cele mai multe cazuri.

Chiar și în lipsa elementelor personale din biografia sa, este incredibil cum putem reconstitui cronologia unor lucrări importante și înțelege patronajul acordat de unele dintre cele mai mari familii boierești, de industriași în plină ascensiune și membrii comunității franceze la București.

Cum activitatea sa bucureșteană se desfășoară de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, am considerat că se suprapune "La Belle Époque", mărturie stând încă câteva dintre reședințele elegante ale elitelor de altădată.

Dacă până acum grupul arhitecților elvețieni activi în țara noastră era extrem de redus, fiind deschis de Johann Schlatter și îi includea pe Louis Pierre Blanc (căruia i-am și dedicat în 2014 prima monografie la Editura Istoria Artei) și Henri Susskind, prin John Elisée Berthet putem să mai adăugăm o pagină consistentă la influența occidentală în direcția modernizării spațiului urban.


vineri, 1 octombrie 2021

Evenimente octombrie

Propuneri pentru luna octombrie


Excursii
Sâmbătă, 9 octombrie, ora 7
Argeș: Curtea de Argeș - Arefu – Brădet – Nucșoara
 
Sâmbătă, 16 octombrie, ora 8
Sărata Monteoru – Buzău – Râmnicu Sărat 



Sâmbătă, 23 octombrie, ora 10
Sinaia: vizite expoziții și tur ghidat Arhitectura interbelică la Cumpătu 





Conferinta online
Sâmbătă, 30 octombrie, ora 12
Femei celebre: prințese, scriitoare, artiste la Bellu 

Vernisaj
Joi, 30 septembrie, ora 13:00, Iași
Joi, 21 octombrie, la ora 13:00, Palatul Pelișor, Sinaia
Expoziția de 40 panouri și prezentarea catalogului tipărit ”Arhiva de arhitectură: Paul Smărăndescu”
Participare gratuită la eveniment, nu se asigură însă transport cu trenul.



Pentru detalii excursii și înscrieri: tururighidate@gmail.com

vineri, 24 septembrie 2021

Itinerarea expozitiei Smarandescu la Iasi si Sinaia

Asociația Istoria Artei are plăcerea să anunțe ultimele activități din cadrul proiectului cultural "Paul Smărăndescu 75": itinerarea expoziției la Iași și Sinaia. După ce desenele și schițele digitizate au fost prezentate în iunie-august la București în Librăria Seneca Anticafe și în Centrul de cultură Friedrich Schiller, expoziția ajunge în luna octombrie la Iași și la Sinaia.


Design: Cristian Oprea

Muzeul Municipal "Regina Maria" Iași, sub patronajul Primăriei Municipiului Iași, împreună cu importanți parteneri culturali, organizează între 30 septembrie – 3 octombrie cel de-al XXIII-lea Simpozion internațional "Monumentul - tradiție și viitor". Simpozionul ”Monumentul – Tradiţie şi Viitor” a devenit o manifestare cu un real impact asupra societăţii civile, a mediului academic și antreprenorial, la nivel local, naţional şi internaţional. Este o ocazie importantă de a reuni istorici, muzeografi, restauratori, arhitecți și ingineri și de a prezenta cele mai recente studii, cărți de specialitate, expoziții, proiecte de valorificare  a patrimoniului construit. Deschiderea expoziției ”Arhiva de arhitectură: Paul Smărăndescu 75” are loc joi, 30 septembrie, la ora 12:40, în prezența istoricului de artă și curator Oana Marinache.


Design: Cristian Oprea


În data de 21 octombrie, la ora 13:00, vom vernisa la Palatul Pelișor expoziția de 40 panouri și vom prezenta catalogul tipărit, de 144 de pagini. După București, Sinaia a ocupat un loc aparte în viața și creația lui Paul Smărăndescu; aici a creat o vilă dublă pentru familia sa, a proiectat și alte reședințe private precum și Biserica Sf. Ilie, fiind și autorul proiectului de sistematizare al orașului din 1930.

Adresăm mulțumiri gazdelor, colaboratorilor și partenerilor noștri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Biblioteca Națională a României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Pelișor.

Participarea la evenimente este gratuită, în cadrul proiectului susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură.

miercuri, 1 septembrie 2021

Pe urmele familiei Braikoff: din Olanda via Rusia spre România, 16 septembrie

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei vă invită în data de 16 septembrie 2021, ora 18.30, la conferința „Pe urmele familiei Braikoff: din Olanda via Rusia spre România”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinta Asociației Istoria Artei, cu participarea specială a Cristinei Braikoff Zaman, descendenta familiei.

Evenimentul se va desfășura în limba română. Intrarea este liberă. Participarea la eveniment: cu o rezervare prealabilă (e-mail: info@casaschiller. ro, sau telefon 021.319.26.88). Accesul publicului se va face cu respectarea reglementărilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.


Design: Raluca Hoisan