duminică, 25 iunie 2017

Simpozionul „Petre Oprea” de istoria artei româneşti

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită în perioada 29 - 30 iunie 2017, între orele 10.00 -16.00, în sala Victor Ion Popa, la al VI-lea Simpozion „Petre Oprea” de istoria artei româneşti.



Inițiat în anul 2012 de către Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO în memoria istoricului și criticului de artă Petre Oprea (1928-2011), simpozionul, care are loc în preajma zilei de Sfinții Petru și Pavel, a fost de la bun început susținut de Comitetul Naţional Român – Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), Societatea Colecţionarilor de Artă din România și, în mod deosebit, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, totodată gazdă a manifestării. 

În cadrul simpozionului vor susţine comunicări istorici şi critici de artă, muzeografi, artişti plastici, colecţionari şi alte categorii preocupate de fenomenul artei româneşti, trecute şi actuale. Scopul organizatorilor este de a continua abordarea complexă a istoriei artei plastice românești, iniţiată de Petre Oprea, cel care a introdus în cercetarea domeniului studierea sistematică a colecţionismului de artă, a grupărilor artistice, a sistemului de burse pentru artişti, a comerţului de artă, a istoriei criticii de artă şi multe alte teme nestudiate anterior.

Începând cu a doua ediție (2013), simpozionul a fost însoțit de o expoziție cu lucrări aflate în diferite colecții private. Anul acesta expoziția reunește lucrări ale unor artiști plastici comentați de Petre Oprea și se va vernisa în data de 29 iunie 2017, ora 12.00, în Sala de Sticlă a Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din Șos. Kiseleff nr. 28. Expoziţia va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, până la 30 iulie 2017.

Mihaela Varga




Joi, 29 iunie, orele 10-16




Ora 10 – Deschiderea lucrărilor


lect. dr. arh. Sidonia Teodorescu, USH – Facultatea de Arhitectură: Arhitectul André Lecomte du Noüy şi restaurarea Bisericii Episcopale din Curtea de Argeş

Sorana Georgescu-Gorjan, editor, cercetător, membră în Consiliul Ştiinţific al Centrului Brâncuși din Târgu-Jiu: Lucrări de Constantin Brâncuși aflate în colecții românești în decursul anilor

Andana Călinescu, artist plastic, membră UAP: Horea Cucerzan – Bolta luminii între graţie şi armonie

Eugenia Antonescu, expert artă acreditat MC: Doi mari artişti contemporani: Iulia Hălăucescu şi Ilie Boca

Ora 12 – Vernisajul expoziţiei: Artişti plastici comentaţi de Petre Oprea – sculptură, pictură şi grafică românească din colecţiile Gheorghe Burtea, Damian Florea, Irina și Liviu Gavrilescu, Arcadia Hinescu, Ghiocela şi Karlfried Patzelt, Vasile Petrovici

Livia Deac, colecţionar: Colecţia Tempea-Deac

ing. Vasile Petrovici, colecţionar: Activitatea artistică a pictorului Ion Popescu Negreni în anii de prizonierat

Elena Preda, Medic, preşedinta Clubului România – UNESCO: Şerbana Drăgoescu – universul ei conceptual

dr. Marius Tiţa, redactor şef Radio România Internaţional, colecţionar: Cu cat se mai vinde Brâncuși?

dr. Adrian Buga, istoric şi critic de artă, expert artă atestat MC: Comori de artă din Pavilionul României la Expoziția Universală New York 1939-1940

Marius Mitrof, Istoric, consilier Direcţia judeţeană pentru cultură Galaţi: Farmacia Ţinc, de la farmacie la Casa Colecţiilor

dr. Oana Marinache, istoric şi critic de artă, preşedinta Asociaţiei Istoria Artei: Mausoleele de la Mărăști și Mărășești

Vineri, 30 iunie, orele 10-16

Dr. Cristian Scarlat, Istoric, preşedinte Asociația Stindard: Însemne comemorative de război: troițele din lemn

Gabriela Anton Vasiliu, muzeograf, Muzeul Naţional de Artă al României: Colecția de pictură românească a Fundației Bonte

Ana Maria Harţuche, expert artă acreditat MC; Gabriela Cloşcă, muzeograf Muzeul Brăilei „Carol I“, expert artă acreditat MC: Icoane ale staroverilor

Pr. Cosmin Bloju, Inspector Patrimoniu Cultural, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: Pictorul Costin Petrescu – 145 de ani de la naștere

Dr. Ramona Caramelea, Cercetător, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu“: Pictori români în Italia secolului al XIX-lea

Loredana Codău, muzeograf Secția de Artă, Muzeul Municipiului București: „Pedepsele“ pictorului Gheorghe Ioachim Pompilian

Ora 13 - pauza

Rodica Ion, muzeograf Muzeul Municipiului Bucureşti, pictor muralist: Istoria Casei Memoriale Gheorghe Tattarescu – Colecția Florance Wertheimer

arh. Dr.. Marina Nicolaev, membră OAR, membră UAP – Secţia Grafică: In Memoriam Lutfi Sefchi SAIT (1930, Constanţa – 2016, Paris)

lector dr. pictor Mihai Dumitru, Universitatea Naţională de Arte: Primul impact

Dr. Carmen Tănăsoiu, muzeograf, Muzeul Naţional de Artă al României: Despre Evangheliile pictate de reginele Elisabeta și Maria și alte donații religioase din partea familiei regale

dr. Ana Maria Negoiţă, istoric şi critic de artă, Institutul Cultural Român: Expoziție retrospectivă Christian Paraschiv – Galerie Alain Oudin, Paris (noiembrie 2017 – ianuarie 2018)

dr. Mihaela Varga, expert artă acreditat MC: Istoria oficială, neoficială şi romanţată a unui monument: statuia lui Mihai Eminescu de Gheorghe Anghel

Organizatori: dr. Oana Marinache, dr. Mihaela Varga

Mulţumiri speciale Doamnei dr. Elena Preda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu