joi, 3 decembrie 2020

10 ani de activitate - oferte promoționale

Acum mai bine de 10 ani, în primăvara-vara anului 2010, puneam bazele unui proiect educațional "Istoria artei pentru cei mici", la un seminar de "Management cultural". În toamnă deschideam deja o serie de ateliere dedicate familiilor cu copii preșcolari, punând la punct și documentația pentru înființarea Asociației Istoria Artei, legal constituită în 24 aprilie 2011.

În 2012 a apărut un prim titlu tipărit, un caiet de activități de istoria arhitecturii, pornind de la lucrările lui Cristofi Cerchez (1872-1955).

În 24 ianuarie 2013 începea activitatea Editurii Istoria Artei din cadrul Asociației, cu primele titluri de "Trasee urbane București", o serie de pliante și broșuri care ne purtau pașii pe urmele arhitecților de altădată și care astăzi numără aproximativ 30 de lucrări. Am continuat cu programele educaționale dedicate elevilor și am dezvoltat colecțiile tipărite, cu sprijin public și privat: "Arhitecți de neuitat" (7 titluri), "Arhiva de arhitectură" (5 titluri), "Carte de nu-mă-uita" (4 titluri), "Familii istorice" (4 titluri).

Din 2018 avem și ediții în format digital, precum "Parcul Filipescu - 100 de ani de arhitectură", intenția noastră fiind ca fiecare ediție epuizată în format tipărit să fie disponibilă în format electronic.

Cea mai recentă publicație culturală, ArhiTur, a ajuns în doar 2 ani la 13 numere tipărite, punând în valoare o vastă documentație de arhivă și analizând diferite artere, parcelări, grădini, monumente sau personalități istorice și oferind un sprijin tuturor celor care doresc să participe la tururile ghidate sau să se plimbe pe cont propriu.

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate, mai ales că ne aflăm în sezonul cadourilor de Sărbători, vă oferim mai multe șanse de a ne cunoaște trecutul și patrimoniul. Oferta este valabilă în perioada 1-31 decembrie 2020.




Pachet promoțional 1

Avem disponibile nr. 5-13 din revista ArhiTur. Vă propunem ca la oricare 5 numere achiziționate prin comandă directă, să primiți cadou monografia "Familia Bibescu Basarab Brâncoveanu: între Paris și București". Vă reamintim că nu mai avem exemplare din "Arta și arhitectura funerară la Cimitirul Bellu".



Pachet promoțional 2

Din colecția "Arhitecți de neuitat" puteți cumpăra albumele dedicate lui Doneaud, Benisch, Van Saanen, Gottereau, Grefu (220 lei), iar cel de-al șaselea, al lui Burelly, vă va fi oferit gratuit.
Vă reamintim că mai avem foarte puține exemplare din monografia Ernest Doneaud, deci vom oferi doar 10 pachete la această ofertă. Vă reamintim că nu mai avem exemplare din "Josef Schiffeleers".

Pachet promoțional 3

Cea de-a treia ofertă promoțională este pentru colecția "Arhiva de arhitectură": volumele 1830-1860, 1860-1870 și Arhitectura neoromânească (125 lei). Premiul oferit la achiziția celor trei albume este "Jurnal de prințesă 1916-1919" al Nadejei Știrbey.




Pachet promoțional 4

Cea din urmă ofertă promoțională pregătită ne poartă în lumea unor familii istorice și a amintirilor unor vieți de altădată. "Cartea de nu mă uita" cuprinde titlurile la 115 lei: Elisa Brătianu, Memorii (CdRom), Familia Grefu: farmacie-arhitectură-balet (CdRom), Jurnal de printesa 1916-1919 și cadoul dumneavoastra va fi "Martha Bibescu 130".

Comenzi directe: edituraistoriaartei@gmail.com până în 31 decembrie 2020

Toate sumele strânse din donațiile, sponsorizările și achizițiile dumneavoastră vor fi folosite pentru viitoarele monografii dedicate arh. J.E.Berthet și Cristofi Cerchez.



Vă mulțumim că ne-ați fost alături de-a lungul anului 2020 și sperăm să ne întâlnim sănătoși la evenimentele pe care vi le pregătim în 2021!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu